Lucrul pentru care sunt cel mai recunoscătoare din cele două luni petrecute în Valencia, este faptul că am întâlnit oameni deosebiți cu care am reușit să ne conectăm la un nivel uman mai adânc decât cel al unei discuții turistice, cu care am împărtășit momente frumoase și care îmi vor rămâne în suflet ca cea mai caldă amintire atunci când mă voi gândi la Valencia.
Uneori este nevoie de timp mult pentru a forma o prietenie, uneori este suficient să întâlnești oamenii potriviți.
Recunosc că după câteva săptămâni în Valencia, în care vizitasem mult și ne simțeam bine acomodându-ne cu noul stil de viață, începusem totuși să mă deprim ușor.
Sunt o persoană care are nevoie de interacțiune umană, o persoană pentru care cele mai intense experiențe din orice excursie sau perioadă "la sol" au constituit-o oamenii pe care i-am întâlnit, cu care am simțit o conexiune la un moment dat, oamenii pe care i-am simțit calzi, triști sau veseli, sinceri, vii si prezenți.
Dacă mă întrebi de Spania din 2010, primul lucru care îmi vine în minte sunt prietenele mele care și astăzi îmi sunt printre cele mai apropiate persoane, întâlnite acolo ; dacă mă întrebi de Grecia 2012, mă gândesc la gașca formată în staff și de alte două prietene dragi cu care leg povești și în prezent. Grecia 2015 îmi amintește de bătrâneii care ne-au fost proprietari la pensiunea în care ne-am cazat, cu care am stat la povești seara sub terasa de vita de vie, plăcintele calde cu care mă îmbia bunicuța cand veneam de la plaja, darurile oferite reciproc la plecare, îmbrățișările lungi și vederile pe care le mai trimitem si acum. Si poveștile continuă tot așa, mereu legate de oameni, de momente de conexiune, de îmbățișări și sinceritate. Probabil pentru că tot ceea ce sunt eu ca persoană vine din conexiunea pe care o am cu familia mea, cu fiecare membru care m-a iubit, m-a învățat câte ceva și m-a construit bucățică cu bucățică.
Deși nimic nu păruse să se lege în primele săptămâni petrecute în Valencia, cu timpul și fără să forțăm, viața și-a făcut magia. Alex m-a văzut că îmi lipsește socializarea, și el a fost cel care a propus să mergem la Meetups. Cumva, de acolo lucrurile au început să curgă.
Avusesem discuții plăcute cu prima noastră gazdă, Elina, precum și cu un spaniol întâlnit la primul meetup, Javier, însă nu depășiseră un anumit nivel de formalitate, lipseau o căldură ori conexiune, pe care instinctiv le caut;
I-am cunoscut pe Lavinia, Cristina și Jesus la cea de-a doua întâlnire, și ceva a făcut click. Am râs, am povestit, am simțit căldura, na :p. Nu știam atunci, însă, ca ei sunt cei care vor deveni răspunsul meu atunci când voi fi întrebată de Valencia. Zău nu știu despre ce am discutat de mi s-a părut atât de deosebit, probabil de nimic și de toate, însă m-am simțit foarte "eu" și pe ei foarte "ei". Ne-am întâlnit pe terasa Irish Pub, iar peste câteva zile am fost la o seară de salsa împreună. In altă seară ne-am întâlnit în port pentru niște cocktailuri fancy și ne-am plimbat pe faleză discutând despre viață, omenie, familie, dureri și fericiri. Ne-am devenit dragi :). Lavinia și Jesus ne-au propus să mergem într-o excursie de o zi la o cascadă frumoasă din zonă, iar ziua a decurs atât de natural, că zici că făceam asta de ani de zile: am înotat, făcut poze, vorbit, glumit, mâncat, jucat cărți, iar seara când ne-am întors în Valencia, Jesus ne-a invitat la el acasă, unde el și Lavinia au gătit pentru cină calamari la grătar cu alioli, iar poveștile, visele și glumele au continuat până seara târziu.
In ultima noastră seară în Valencia, Cristina și Lavinia ne-au deschis ușa casei lor, pentru o delicioasă cină de la revedere. Că a fost de vină fideua-ua cu fructe de mare, pepenele cu rom, vinul, dar mai degrabă compania, seara a fost perfectă, ne-am simțit ca în familie, iar la final ne-am despărțit cu o îmbrățișare lungă și atât de caldă că mi s-a făcut dor de mama ;)).
Cum spune Lavinia: "Viața e magica! "
Alba este o prietenă dragă pe care am întâlnit-o într-o excursie pe care am făcut-o alături de AIESEC în 2012. De atunci, ne-am mai văzut în 2014, când a revenit în Cluj pentru un eveniment, și acum, în 2016, în Valencia, însă am păstrat legătura prin mesaje pe Facebook.
Alba este din Madrid, însă are un suflet de călător și a fost până acum în peste 25 de țări. Scrie despre călătoriile ei pe blogul său (www.albaluna.es), iar de curând a scris o carte, despre experiența ei prin Asia și în special într-un templu budist din Filipine.
A venit în Valencia ca să mă vadă, și tare bine a fost! :) Putem discuta despre orice ne pasionează și simt că ne înțelegem fără să trebuiască să explicăm prea multe. Fără forțări și cu momente de tăcere care sunt plăcute. In ultima noastră zi în Spania, am avut avionul din Madrid, prin urmare am petrecut câteva ore in Parcul Retiro, locul meu preferat din Madrid si pe care voiam neapărat să i-l arăt lui Alex. Alba a venit cu 3 caserole de salată de orez cu legume pregătite de ea, câte una pentru fiecare, și am făcut un picnic în parc, în fața Castelului de Cristal. Luăm amintirea asta ca pe o încheiere perfectă a timpului petrecut în Spania.
Mențiuni onorifice:
- Portarul numit Jose care ne ținea mereu la ușă să ne povestească de fiul său care călătorește prin China, despre pescuit și despre unele recomandări de mâncăruri (chiar și când Alex era singur, și conștient că nu înțelege spaniola, tot îl ținea câte jumate de oră cumva :)). ) ;
- portarul Pepe cu care am povestit despre maratoane, Fallas și frica de zbor.
- Doamna de vreo 70 de ani care a venit din senin lângă noi când eram în Plaza de la Virgen, și ne-a spus povestea Fântânii (Râul Turia și cele 8 muncitoare care udă grădina) și a Tribunalului das Aguas, iar care la final ne-a întrebat de unde suntem și când i-am răspuns, a ciripit vesel: "Am vizitat ambele țări de unde sunteți, pentru că îmi place la nebunie să călătoresc!" și a plecat mai departe în drumul ei.
Daniela
Write a comment