Lisabona descoperită într-un tur gratuit de 3 ore, alături de ghidul nostru, Rafael.
Am aflat despre cartierele din centrul istoric (Bairo Alto, Chiado și Alfama), despre istoria formării orașului, despre cutremurul din 1755 și lucrările de restaurare, Revoluția Garoafelor din 25 Aprilie 1974, stilul de viață trecut și actual al localnicilor, mâncăruri tradiționale și fado.
Un free tour sau tur gratuit, ghidat, este un mod foarte bun de a vedea și a înțelege punctele cheie dintr-un oraș. Conceptul de free tour a apărut de câțiva ani și este foarte popular: tururile sunt oferite de ghizi neoficiali, de obicei localnici care prezintă orașul din punctul lor de vedere, includ pe lângă informațiile standard tot felul de anecdote și povești auzite la școală sau în familie, sunt de obicei amuzanți și interacționează frumos cu grupul de turiști, iar la final, fiecare participant este încurajat să lase ghidului cât consideră că a meritat turul.
Turul nostru a durat 3 ore, a fost ținut de Rafael, născut și crescut în Lisabona, care ne-a spus că asta e jobul lui full time. (din ce știu, free toururile sunt un mod de a ocoli formalitățile din turism, care fac foarte dificil pentru doritori să devină ghizi turistici oficiali, cu toate atestările. Prin urmare, numind turul gratuit, ghizii - voluntari, și necerând de la participanți niciun preț fix, doar donații, nu fac nimic ilegal. Chestia faină este că de multe ori tururile de genul ăsta sunt mult mai interactive, interesante și informative decât tururile oficiale, și costă fix cât vrei tu. de obicei se lasă între 5-10 euro de persoană).
Am aflat în 3 ore despre cartierele din centrul istoric al Lisabonei (Bairo Alto, Chiado și Alfama), despre istoria formării orașului (fenicieni, romani, vizigoti, mauri, creștini, invazia lui Napoleon, dictatură și revoluție), călătoriile pe mare și epoca marilor descoperiri, despre cutremurul din 1755 și lucrările de restaurare, Revoluția Garoafelor din 25 Aprilie 1974, stilul de viață trecut și actual al localnicilor, mâncăruri tradiționale și fado.
Istoric, Lisabona este unul din cele mai vechi orașe din Europa, cu date arheologice care îl plasează în 1200 a.c., dovezi ale comerțului cu fenicienii. Cucerit de romani și integrat în Provincia Lusitania în 205 BC, vandalizat de triburile germanice, vizigoți și suezi, cucerit de mauri în 714 și devenit parte din Califatul Cordobei, eliberat de Cruciații creștini în 1147, și capitala Imperiului înfloritor al Portugaliei care s-a extins în America de sud, Asia și Africa, datorită marilor exploratori maritimi, ca Vasco da Gama și mulți alții.
Cartierele din Centrul Istoric: Bairo Alto, Chiado și Alfama, poartă amprenta tuturor popoarelor care au trecut pe acolo și au construit în timp orașul pe care îl vedem astăzi.
Bairo Alto
Cartierul cunoscut pentru petrecerile nocturne de pe străzi. Până acum câțiva ani, era un cartier periculos și rău famat, în care se adunau de obicei marinarii, muncitorii, negustorii și prostituatele. Negustori din toată Europa cumpărau acolo vin, pește sau mirodenii. Acum este un loc în care localnici de toate vârstele și turiștii se adună pentru a petrece cu prietenii. Străduțele sunt înguste și pavate cu piatră cubică, este un continuu sus-jos, mereu în pantă, iar noaptea fiecare ușiță mică se deschide și este un bar. Oamenii intră, cumpără băutura și o beau pe străzi (este legal), în timp ce se bucură de muzică și atmosferă. Pe timp de zi sunt deschise câteva magazinașe concept store, studiouri artistice alternative și mici restaurante.
Chiado
Chiado este considerat zona culturală a centrului istoric, locul în care se adunau intelectualii, scriitorii, filosofii, politicienii, locul în care s-au născut astfel ideile care au revoluționat țara. Unul din locurile faimoase este Cafeneaua A Brasileira, frecventată de scriitorul portughez Fernando Pessoa, iar foarte aproape este o piațetă dedicată poetului Luis de Camoes.
Zona este plină de teatre, anticariate, cafenele art-nouveau și magazine de lux ca Hermes și Prada.
Tot în Chiado se află și Mănăstirea do Carmo, rămasă simbol, deși în ruine, după devastatorul cutremur din 1755.
Nu în ultimul rând, în acest cartier se află Piața Revoluției din 25 aprilie 1974, precum și Praca do Comerco, deschisă spre râul Tejo.
Alfama
Alfama este cel mai vechi cartier al Lisabonei, care a supraviețuit cutremurului din 1755 (spre deosebire de Chiado sau Bairo Alto, care au fost reconstruite după cutremur). Este un cartier care a fost construit de arabi (de aici și numele Al-fama, orașul de pe apă) și acest lucru se poate vedea în străduțele înguste, în pantă bineînțeles, clădirile apropiate una de alta, în micile piațete cu fântâni arteziene și portocali. Alfama este faimos pentru comunitate strânsă din cartier, oameni care locuiesc acolo de generații întregi, care trăiesc cu ușile și geamurile deschise către stradă și vecini, din casele cărora auzi muzică, televizorul sau ceapa prăjindu-se în bucătăriile aromate. Fado s-a născut în Alfama, spune ghidul nostru, și este cel mai potrivit loc să asculți un fado autentic, cântat de localnici.
Cutremurul din 1755
Este un eveniment critic în istoria Lisabonei, datorită magnitudinii distrugerilor provocate. Este considerat unul din cele mai mari seisme din istoria lumii: estimat între 8.7-9 grade Richter, a durat aproape 9 minute, a fost urmat de un tsunami uriaș și a distrus aproape în întregime Lisabona, omorând 2 treimi din populație.
Rafael ni l-a descris cu multă pasiune ca pe un eveniment considerat apocaliptic la vremea respectivă, în special datorită aspectelor religioase: cutremurul s-a întâmplat chiar pe 1 Noiembrie, când catolicii sărbătoresc Ziua Tuturor Sfinților sau Ziua Morților: aprind lumânări în casă pentru cei decedați din familie, merg la Biserică și cimitir. La 9 dimineața, ora cutremuului, majoritatea creștinilor erau în Biserici, pentru slujbă, în case ardeau lumânări ritualice, la fel și pe străzi. Cei care nu au murit striviți de ziduri sau acoperișuri, au căzut victimele incendiului devastator care a urmat (uleiul de la lămpile stradale curgea pe străzi, răspândind focul printre ruinele clădirilor care cădeau una peste alta, ca un uriaș efect de domino). Puținii supraviețuitori au fugit spre Praca de Comerco, care era un spațiu larg, deschis ca un port la râul Tejo. Când au ajuns acolo, au observat însă că apele râului se retrăseseră și au fost apoi surprinși catastrofal de tsunami-ul estimat să fi fost de peste 20 metri înălțime.
Peste 90 000 de oameni au murit în acest lanț de evenimente tragice: cutremur-incendii-tsunami, iar orașul a fost distrus în proporție de 85%: cartierele care sunt acum Bairo Alto și Chiado au fost distruse complet, iar Alfama - pe atunci un cartier locuit în majoritate de musulmani și evrei, a fost singurul cartier care a rezistat fără distrugeri substanțiale (unul din motivele menționate de Rafael este că locuitorii find necreștini, nu sărbătoreau Ziua Sfinților, prin urmare nu au fost surprinși înghesuiți în Biserici și nici nu aveau lumânări aprinse, ceea ce i-a ferit de incendii).
Faptul că s-a întâmplat în Ziua Tuturor Sfinților și că majoritatea populației afectate au fost creștinii (cei din Alfama, în special musulmani, supraviețuind în nr mai mare), a dus la concluzia bisericii că cele întâmplate au fost o pedeapsă divină pentru păcatele înfăptuite.
Reconstrucția orașului după cutremur a fost condusă de Marquizul de Pombal, care la ordinul regelui, a reconstruit centrul cunoscut acum ca Baixa Pombalina, cu bulevarde mai largi (Avenida da Libertade), străzi spațioase și în linii drepte (spre deosebire de labirintul întortocheat care există în Alfama, de exemplu), distanțe mai mari între clădiri, și o suprafață generală nivelată plată care astăzi se finalizează în Praca do Comerco.
Revoluția Garoafelor
Stim cu toții cred faimoasele poze în care soldații apar cu garoafe în țeava baionetelor? Ei bine, eu abia acum am aflat că imaginea reprezintă Revoluția Garoafelor din Portugalia.
Rafael ne-a vorbit cu multă pasiune despre acest moment iconic din istoria portugheză, despre care spune că este personal cel mai mândru atunci când se gândește la istoria țării sale. Revoluția din 25 aprilie 1974, care a dat jos dictatura lui Salazar (de fapt, conducător atunci era Marcello Caetano) și a adus democrația în statul portughez, este numită astfel pentru că aproape niciun foc de armă nu s-a tras și nu au fost morți. Când oamenii au ieșit pe străzi pentru a sărbători, aveau garoafe în brațe (piețele erau pline de aceste flori, fiind sezonul) iar militarii au pus florile în țevile armelor, pentru a simboliza pacea.
Sursa fotografii: www.jacobinmag.com , www.huffingtonpost.com , www.dw.com
Mâncarea portugheză
La cererea publicului, Rafael ne-a recomandat câteva restaurante unde putem să mâncăm mâncare tipic portugheză, care excelează în pește (faimosul cod - bacalhao , noi am încecat până acum doar pastel de bacalhao, care unt un fel de crochete de pește), dorada, sardine, etc, pregătite la grătar sau prăjite), fructe de mare dar și carne (fripturi în sosuri diverse, chorizo, etc).
Ne-a spus că musai să încercăm vinurile portugheze, atât faimosul Vino de Porto, dar și specificul Vino Verde, care se numește așa nu pentru că ar avea culoarea verde :p, ci pentru că este făcut din struguri încă acrișori. O altă băutură specifică, Ginjinha, este un lichior de cireșe sau vișine, cum este cireșata noastră, servit pentru turiști în păhărele de ciocolată. Pentru localnici, este băutura pe care o servesc frecvent, ca aperitiv, și folosită atunci când au oaspeți. Ca la noi cu vișinata :). Delicios, testat ! :D.
Ca și desert, Rafael ne-a povestit despre faimoasa Pastel de Nata sau Pasteis de Belem, o prăjiturică în foietaj cu cremă de vanilie (un fel de choux-la-creme). O observasem și degustasem deja, desigur :)). Este și greu să nu faci asta, având în vedere că Lisabona este plină de cafenele cu produse de patiserie: foarte multe prăjituri cu foietaj, cornulețe, plăcințele, cu multă cremă de vanilie și ouă, zahăr peste tot!. Venind din Spania, unde peste tot vedeam numai jamon și bocadillos în general sărate, Portugalia ne șochează cu gustul pentru dulce.
Foarte pe scurt, dulciurile portugheze și în special Pastel de Belem, sunt rețete care provin de la mănăstiri. Măicuțele din mănăstiri, care foloseau multe albușuri de ou ca să-și apreteze robele, au inventat multe rețete de prăjituri în care să folosească gălbenușurile rămase în exces. Vindeau aceste prăjiturele în oraș, iar veniturile ajutau Mănăstirea să supraviețuiască, în special pe timp de criză.
Fado
Rafael ne-a recomandat să ascultăm Fado în Alfama în mod deosebit, pentru că, zice el, în Alfama este mult mai autentică și nu ca un spectacol pentru turiști. El spune că în bodegile și tavernele micuțe din cartier se adună seara cântăreții amatori de fado, care vin de la job-urile de zi și își doresc să se relaxeze cântând. Să fii fadista (cântăreț/cântăreață de fado) este o onoare în familie și cartier, așa spune Rafael.
Fado este un tip de muzică, tradițional portughez, care este cunoscut ca muzica dorului, a melancoliei. A apărut ca poeme cântate, în vechile adunări ale oamenilor. Este în general foarte dramatic, cântăreții trebuie să fie actori buni și să exprime prin gesturi, mimica feței, întregul corp, sentimentele pe care le cântă, fie că este vorba despre dor, durere, furie, dragoste. Vocea este acompaniată de chitara portugheză în general, chitara care este rotundă și cu 12 coarde, iar uneori și de chitara spaniolă, cu 6 coarde.
Ei bine, asta cu autenticitatea în Alfama nu mai e de mult un secret și prin urmare este exploatat pt turiști. Am dat de restaurante multe, pitorești într-adevăr, care anunțau seri de fado, în care consumația minimă era de 10 sau 15 euro de persoană. Am găsit însă, după câteva străduțe mai întortocheate, și o terasă care nu avea consumație minimă, așa că am comandat niste pastel de bacalhao și ne-am bucurat de fado cântat alternativ de două doamne cam la 50-60 de ani. Ne-a plăcut în special o melodie care nu este tristă, se numește Rosa Branca, iar în timp ce cântau, doamnele au împărțit trandafiri la fiecare femeie din public, plimbându-se printre mese. Ne-a plăcut așa de mult că am și uitat să facem poze :D.
Am găsit și cântecul Rosa Branca, lăsăm mai jos, click pe link, play și enjoy!
Write a comment