4 săptămâni în sudul Portugaliei - review

...de 4-5 ori pe săptămână, să avem câteva discuţii extrem de interesante cu minunata noastră gazdă, Paula, şi în mare să ne formăm o impresie despre oamenii care trăiesc aici şi cum se desfăşoară viaţa lor. 

Portugalia îmi amintește mult de România, nu prin arhitectură, ci prin lucrurile greu de definit obiectiv: aerul de deal și pădure, sentimentul de natură neatinsă, aproape sălbatică, împletit cu sunetul cocoșilor pe care îi auzi pe străzi, din spatele gardurilor înalte unde bănuieşti că sunt ceva vile, ori îi vezi prin parcuri plimbându-se nestingheriţi, şi în special prin oamenii pe care îi întâlneşti în autobuz, tren, supermarket sau pe stradă - sunt serioși și gânditori, nu îți zâmbesc din senin și nu intră în vorbă cu tine neîntrebați, dar probabil te-ar ajuta la nevoie. Imi dau un sentiment de viață cu greutăți, dar în același timp de generozitate și bunătate. 

Ce ne-a plăcut cel mai mult:

• Explorările în Obidos, Sintra, Boca de Inferno şi Cabo da Roca. Am scris de ele aici .
• In Cascais: panorama de pe balconul nostru, plajele cu golfuleţe mici şi stânci picurate, casele vechi, atmosfera liniştită de vacanţă, parcul, bărcile care pluteau pe apa senină. 
• In Lisabona: unele străduţe din centrul vechi, care coboară în pante abrupte şi îţi permit să vezi râul, imaginea tramvaiului urcând printre clădirile colorate şi hainele fluturând la balcoane, farmecul unor zone din Alfama, unde simţi că eşti în casa ori sufrageria unei familii mari mari, panorama de la Miradors, Avenida de Libertade, Parque de Nacoes (în special pentru că e spaţios şi am privit oraşul de sus din teleferic), imaginea oraşului şi a podului privite de la Cristo Rei, Aquaductul, Mănăstirea San Jeronimo din Belem. Ne-a plăcut şi turul oraşului cu Rafael, când am înţeles mai multe despre istoria oraşului. 
• Faptul că am cunoscut-o pe Paula. Am scris despre asta aici. 
• Spectacolul de Fado la care am asistat în Sintra. Atâta pasiune a pus cântăreaţa în ceea ce cânta, transmitea cu vocea, cu ochii, cu gura, cu fiecare trăsătură a feţei, cu mâinile, cu întreg corpul, cu şalul care îi înconjura umerii, cu absolut fiecare fibră parcă, încât m-am simţit complet transportată în altă lume. N-am mai simţit cred niciodată că am trăit atât de intens un spectacol, o muzică. Si a cântat şi vesel şi trist, iar în ambele ne-a trecut prin emoţii, prin pasiuni de ea ştiute. A fost absolut fenomenal ca experienţă. 
• Degustarea de vinuri pe care am făcut-o într-o cramă foarte dichisită, şi degustarea de ginjinha din păhărele de ciocolată. Pasteis de nata e ok, însă nu transcedental :p. 

Ce nu ne-a plăcut:

• Dealurile şi pantele abrupte de pe străzi, faptul că mereu simţeam că trebuie să urcăm. 
• Vântul rece şi foarte puternic, care începea după ora 16-17 invariabil. Genul de vânt care te face să-ţi bagi capul în glugă şi să respiri prin eşarfă.
• Apa rece - într-un mod chiar pervers aş zice, căci era curată, albastră şi lină ca o oglindă, numai bună de înotat. 
• Centrul vechi al Lisabonei, din punctul de vedere al aglomeraţiei, îngustimii şi al mizeriei.
• Mirosul de bacalhao (peşte cod) din magazine - crud, ei îl păstrează înfofolit în straturi de sare. Miroase mult prea puternic pentru mine, dar e chestiune de gust. Am încercat să îl gătesc, însă nu am rezistat să las peştele în apă la desărat 24de ore, prin urmare a fost prea  sărat pentru a fi mâncat. 
• Preţurile, care ni s-au părut mari peste tot. 

Am locuit în Cascais, unde viaţa de noapte este mult diferită faţă de ce am auzit că ar fi în Lisabona, iar prin diferită înţelegem neexistentă :))). După ora 8 pm rar mai vezi localnici pe străzi, se întunecă şi începe să bată un vânt care te ia pe sus. Ok, în partea de centru, port şi plajă, sunt restaurante deschise pentru turişti, însă pe localnici nu îi vezi decât dacă e vreun festival ori eveniment anume. Pentru că venim din Spania, unde viaţa de noapte este o cultură în sine, pentru tineri, copii şi vârstnici în aceeaşi măsură, ne-a frapat diferenţa, nu ştiu de ce, însă credeam că sunt culturi asemănătoare, spaniolii cu portughezii. In schimb, i-am simţit mai apropiaţi ca stil de noi, românii.  N-o să mă apuc să fac generalizări de naţii, este doar sentimentul meu, că suntem asemănători, ca şi cultură, ca şi atitudine. 

In timpul zilei, atracţia cea mai mare din Cascais sunt plajele, unde noi nu am fost pe motiv că ni se părea prea vânt de plajă, şi apa oricum era îngheţată. Dar erau oameni la plajă şi inclusiv în apă. Deci poate noi suntem nişte mofturoşi, că le-am admirat doar de pe faleze. Centrul vechi cu aleile pline de suveniruri şi restaurante nu ne-a atras în mod deosebit, însă ne-a plăcut să ne plimbăm pe străzile din cartierele rezidenţiale, să admirăm casele vechi în stil tradiţional, cu detaliile de pictură şi ceramică pe la ferestre sau uşi, să descoperim uneori mici palate în spatele zidurilor ori plimbându-ne de-a lungul plajei. Portul de asemenea e frumos, cu sute de bărcuţe şi iachturi albe, care plutesc pe apa lină ca o oglindă.  

Lisabona - cea turistică, deci cea care apare în reviste, pe cărțile poștale și în reclame, anume în special centrul istoric (Bairo Alto şi Alfama mai mult decât Chiado, care e mai spaţios şi mai modern),  mie personal mi s-a părut înghesuită, aglomerată, dărăpănată și murdară. Că străzile sunt în pantă şi trebuie să urci mereu am mai zis, dar o să tot mai zic, sîc :)), dar mai sunt şi altele pe lista de "plângeri": trotuarele sunt găurite şi alunecoase, mult prea înguste ca sa meargă două persoane una lângă alta, ce să mai spunem când vine şuvoiul de turişti să facă un selfie cu tramvaiul :p (suntem şi noi prin şuvoiul ăla, da), să mergi pe stradă nu poţi, că abia se înţeleg maşinile cu tramvaiele şi tuk-tuk-urile, clădirile sunt foarte vechi şi puţine renovate - cade varul de pe pereţi, faimoasele azulejos sunt crăpate ori îngălbenite, ceea ce dă un aer neîngrijit, însă ironic în acelaşi timp sunt lucrări de construcţii non-stop în toate punctele majore ale oraşului, care înseamnă praf şi mai ales sunet de bum-bum-bum în capul tău. Totuşi, zâmbeşti, că în poze nu se aude ciocanul :p. Pe trotuare, în special în Bairo Alto, cartierul petrecerilor de noapte, este foarte murdar: pahare de plastic aruncate pe jos, sticle sparte, ambalaje, chiştoace. Nu există coşuri de gunoi pe stradă, probabil nici n-ar încăpea, ci există 2-3 tomberoane mari din când în când, după vreo clădire, care în general sunt pline şi înconjurate de gunoaie oricum. Vorbim de centrul istoric, deci da, e de aşteptat ca străzile să fie înguste, clădirile vechi şi încăperile mici, însă nu ni s-a părut prea fermecător.

E foarte aglomerat, de la turişti la vânzători şi tot felul de speculanţi, oameni peste oameni, înghesuindu-se pe străzile mici, pe trotuare care sunt oricum ocupate de mesele restaurantelor. Indivizi dubioşi te abordează ca să îţi ofere haşiş, marijuana, ce vrei tu, ba chiar viagra i-a fost oferită lui Alex, dacă tot zicea nu şi nu la celelalte :)). Râdem, glumim, însă e deranjant, mai ales dacă se întâmplă de mai multe ori pe zi, şi contribuie la un sentiment general de nesiguranţă. 

Sigur, sunt multe locuri frumoase, există şi străduţe curate cu terase îmbietoare, este foarte frumos că poţi vedea râul cam din orice punct al centrului, printre balcoane cu haine puse la uscat fluturând în vânt, Miradoare din care poţi admira panorama oraşului (de sus, clădirile ce par construite una peste alta, au alt farmec decât când le priveşti de jos), sunt multe clădiri păstrate bine, colorate divers sau cu azulejos combinate simetric, sunt uşi de lemn şi ferestre care ni s-au părut din altă lume prin farmecul, simplitatea şi micimea lor, că zici că Alfama este locuită de hobiţi :p, sunt cartiere în afara centrului istoric care sunt moderne, spaţioase, verzi şi aerisite, sunt locuri frumoase, da, însă într-un echilibru puţin dureros cu celelalte. Depinde la ce te uiţi, ce te atinge pe tine, cum îţi vibrează ţie inima la fiecare din ele. A noastră nu a vibrat prea tare în Lisabona, extrem de subiectiv. Obiectiv, am făcut poze doar la lucrurile care ne-au plăcut, şi pe acelea vrem să le păstrăm. :)  

Ca şi impresie generală, vântul rece şi puternic care a suflat în primele noastre 3 săptămâni aici ne-a vâjâit neplăcut prin urechi şi ne-a dat în general o stare generală de iritabilitate. Dealurile abrupte de peste tot ne-au obosit teribil. Nu sunt astea mofturi de călător adevărat, însă iată că ne-au afectat, cred chiar că starea de permanentă oboseală şi vâjâială ne-au împiedicat de multe ori să ne bucurăm de peisaje sau de atmosfera dintr-un loc anume. Stupid poate (şi noi am luptat contra sentimentului), dar adevărat. 

M-am simțit vinovată că nu îmi place mai mult, doar până la urmă, sunt oraşe atât de vestite şi iubite în general de călători, iar eu aveam o dorinţă atât de neexplicabilă să le vizitez încă de acum 6 ani, prin urmare am vizitat cu simț de răspundere cât de mult posibil. Am găsit multe locuri care ne-au plăcut, locuri în care ne-am bucurat de soare, de peisaje şi de energia din jur, în care am zis oau şi am făcut poze superbe, am avut multe zile relaxante. Nu ne-am simțit niciunul conectați într-un fel special aici, însă avem sentimentul că am văzut regiunea, că am înțeles puţin din cultură, că avem o idee despre cum trăiesc oamenii. 

Mulţumim, Portugalia! Obrigada, obrigado!