Primele zile în Hanoi

Va fi un post lung, dar pe scurt e cam așa: înainte să ajungem aici am cercetat pe diverse bloguri și site-uri și eram într-un punct cu așteptări destul de mari, deși realiste, credeam noi; prima zi aici ne-a copleșit, prin toate aspectele. prima zi o numim abisul :)); din ziua doi am început să ne obișnuim, în ziua 3 am descoperit tot mai mult zonele și aspectele pozitive despre care citisem, iar deja în ziua 7, când scriu acest post, ne place din ce în ce mai mult, și abia așteptăm să descoperim și să explorăm cât ne țin picioarele (și buzunarele). 

Când am ales Hanoi pentru călătoria noastră, am citit bloguri, recomandări ale altor călători ca și noi ori expați care trăiesc de ani buni aici, informații diverse dar toate pozitive: unul din orașele în dezvoltare explozivă din Asia, extrem de bogat cultural, cu influențe din Vest (a fost colonie franceză), plin de expați și oameni creativi de toate națiile, dar și multe elemente tradiționale, o combinație fascinantă între hub modern multicultural și spațiu ancestral, mâncăruri divine, etc. In prima zi de șoc cultural, având toate simțurile zăpăcite și supra stimulate, m-am enervat pe toți blogerii hippioți pe care i-am citit și m-am gândit că totul e doar marketing. Sau că ei n-au fost  nicăieri mai frumos, cum ar fi România de exemplu. Mi se pare amuzant acum când îmi amintesc, ce păcălită mă simțeam :)). Totuși, am perseverat în explorări, cu ochii și mintea deschise, și destul de repede s-au luminat lucrurile. Clar, Asia nu e pentru oricine și nu pentru toate gusturile, dar e fascinantă dacă te străduiești un pic să ieși din zona de confort și din "normalul" cu care ești obișnuit acasă. Merită!

Prima zi în Hanoi a fost abisul: am reușit să ne rătăcim prin niște cartiere non-turistice (deci non-aranjate, non-modernizate și non-franțuzite :p), am văzut cel mai autentic Viet Nam fără să vedem întâi partea frumoasă, și am înțeles o dată cu asta ce e cu șocul cultural. Citisem despre toate: aer, căldură, mirosuri, standarde diferite de igienă, trafic, și ne așteptam la ele, dar în primele zile tot ne-au copleșit. 

Intâi de toate, aerul! este extrem de poluat, se simte imediat ce respiri, se vede în cerul gri și în smogul care acoperă panorama. Hanoi este cel de-al doilea cel mai poluat oraș din lume, și cred eu, poluarea aerului este cea mai mare problemă a sa, singura peste care nu am reușit să trecem după 2-3 zile. Poluarea aerului are ca și cauză principală traficul, care e da, atât de nebun pe cât scriu toți călătorii; iar faptul că vezi frecvent oameni cu măști pe gură nu e chiar încurajator, ba chiar arată puțin apocaliptic. Cu 7 milioane de oameni și probabil tot atâtea scutere, mașini și alte vehicule, e de înțeles.  Dar greu de acceptat când te gândești că trebuie să locuiești aici mai mult timp.

Pe un ton mai optimist, între timp am descoperit și zonele mai ok, parcurile și străzile umbrite de copaci, e destul de verde per total, deși nu face față smogului. Abia așteptăm să vizităm locurile din afara orașului, satele tradiționale, câmpurile de orez, să respirăm aerul de munte, să ne bucurăm de verdele smarald al junglei din nord și să simțim natura mai aproape, dar asta va fi altă poveste. 

Traficul este fix așa cum ne așteptam: haotic. Scutere pe 5 benzi, printre mașini, pe trotuare (atunci când există), iar nimeni nu oprește la trecerea de pietoni. Incetinesc, te ocolesc, dar nu opresc. In prima zi am stat vreo 10 minute cu piciorul pe zebră degeaba :)). Tot în prima zi, probabil păream atât de înspăimântați, că mai mulți localnici s-au oferit să ne ajute să trecem strada, doi băieți chiar s-au dus cu scuterul în fața noastră, să ne taie cale :)). După 2-3 zile, ne-am obișnuit și traversăm singuri, aproape relaxați. Ba chiar mie mi se pare acum o armonie specială traficul de aici, ca un dans între oameni, scutere și mașini, care coexistă perfect și fără atâtea semafoare, zebre, trotuare și alte invenții moderne! cu puțin bun-simț, viteză sub 30/40 și dorința tuturor de a evita coliziunea! :)). 

De trafic se leagă zgomotul și claxoanele. Claxoanele a zeci de mașini se aud încontinuu pe stradă, șoferii claxonează din minut în minut, probabil ca semn că nu au adormit încă de la căldură :p. Ni s-a explicat că e chestiune de stil, nu de necesitate :)). In prima zi, ni s-a părut că ne întinde și ultimul nerv, că ne sunt suprasolicitate toate simțurile deodată, pentru ore în șir cât a durat rătăcirea, secundă cu secundă și claxon peste claxon peste claxon. In a doua zi deja am auzit mai puțin claxoanele, iar din a 4-a zi cred că ne-am obișnuit atât de tare că nici nu le mai simțim, fără stres, sunt pierdute undeva în peisaj.   

Mirosurile și mizeria de pe străzi au fost o chestie din nou foarte grea de digerat în prima zi, dar vina noastră, specifică zonei în care ne-am rătăcit și slavă Domnului după 2 zile am realizat că nu reprezintă neapărat orașul. Da, fiind cald, miroase destul de puternic orice, un damf dulce acrișor de coji de fructe și legume fermentate, pui jumuliți care stau în soare, carne crudă, legume fierte, etc, grămăjoare de gunoaie, tot felul de zoaie aruncate direct pe stradă, pe trotuarul ală inexistent 90%, crăpat, ocupat de scutere parcate sau scăunele de plastic de la street food-urile locale. Mi s-a părut mai ceva ca în mahala, de la aspect la miros. Pe unde ne-am rătăcit noi, mi-a cam fost silă să calc pe oriunde, stomacul mi se învârtea și răscolea oriunde întorceam nasul, și spațiu prea mare de învârtit nu era, și mă tot gândeam la ce naiba se refereau toți bloggerii aceia care spun că mâncarea stradală în Hanoi e divină, probabil nu la aceste cazane și ligheane înnegrite, îngălbenite și din care vin tot felul de mirosuri?? In a treia zi am descoperit însă că slavă Domnului, nu se refereau (doar) la ele, phiu! :p . It gets better, much better: când am descoperit Centrul Vechi și toate cafenelele simpatice și dichisite, parcurile și bulevardele mai largi (cu trotuar!), templele și pagodele decorate în bogatul stil asiatic, teatrele, restaurantele, localnicii educați și eleganți de pe străzi, domnișoare cu fuste și tocuri pe scutere, etc, ne-am mai revenit :)). Ambele zone, ambele lumi sunt tot Viet Nam, poate una mai mult decât alta, dar clar aș recomanda un echilibru atunci când explorezi pt prima dată. 

Pe lângă toate astea, am avut nenorocul ca în prima zi să fie un dezastru ecologic pe cel mai mare lac din Ha Noi, chiar în cartierul în care locuim, și apa era plină de pești morți, cu burta în sus. Cu mirosul aferent. Când am întrebat pe un om de pe stradă ce s-a întâmplat, el ne-a spus că nu știe încă, dar că îi pare rău că miroase urât... De parcă nouă de miros ne păsa mai mult decât de  pești și de dezastrul ecologic la care ni se părea că asistăm! Ulterior am aflat că sunt două versiuni: unii spun că localnicii și patronii de cafenele și restaurante de pe mal deversează tot felul de chimicale în lac și că probabil de data asta a fost ceva exagerat (!!) iar a doua variantă este că ceva oficiali de la Mediu au deversat niște chimicale în apă pentru a omorî vegetația acvatică prea stufoasă și au greșit concentrația. Nu se știe și din ridicările de sprâncene, nici nu se va afla prea curând. Problema asta a dispărut în două zile, adică peștii morți și mirosul, însă ne-a rămas o îndoială referitor la cât pește ar fi indicat să mâncăm pe aici și de unde. Vorbind cu localnicii, știm că mâncarea trebuie aleasă cu cap, inclusiv fructele și legumele, pentru că aici Monsanto și GMO sunt o realitate. Dar asta e altă poveste. 

Căldura nu mi s-a părut ceva excesiv, pentru că am ajuns într-o perioadă destul de ok, în care în nord începe să se răcească treptat, bate un vânticel plăcut și ei spun că vine toamna. Sigur, toamna în concepția anotimpului uscat în Asia, deci tot 30 de grade Celsius, dar cu vânticel. Ceea ce mi se pare suportabil, e ca în România în august la câmpie, e  cald, transpiri și te simți lipicios, dar te obișnuiești după câteva zile. Mai ales că există ventilatoare peste tot pe străzi, la magazinele și vânzătorii ambulanți, iar toate încăperile - restaurante, cafenele, teatre, și inclusiv camera în care stăm, au aer condiționat. Deci suportabil, chiar plăcut din punctul de vedere al vântului răcoritor, e respirabil.

Oamenii sunt unul din elementele cele mai mișto din toată povestea: ni s-au părut zâmbitori și prietenoși, ne-au ajutat mereu când am întrebat câte ceva, deși nu atât de mulți știu engleza, cel puțin nu pe stradă când ești rătăcit, dar datul din mâini e universal. Probabil sunt obișnuiți cu turiștii zăpăciți și care par înspăimântați de trafic, cred că se amuză copios pe seama noastră :)). La început, ne-a deranjat faptul că sunt prețuri speciale pentru turiști, că te văd alb și îți spun triplu față de cât ar costa, că trebuie să negociem și că ești la fiecare 2-3 pași învitat să cumperi ceva ori să te urci în vreo ricșă. Nu este însă deloc agasant ori prea insistent (cum ni s-au părut vânzătorii de pe străzile din Istambul de exemplu), devine pe zi ce trece ca și zgomotul din trafic, se pierde în peisaj, înveți să-l ignori. Copiii ne salută pe stradă cu Hello și ne zâmbesc, ne fac cu mâna, unii se opresc și ne întreabă politicos dacă pot să își exerseze engleza vorbind cu noi câteva minute, invariabil toți ne-au întreabat până acum de unde suntem, dacă suntem un cuplu și de câți ani suntem împreună :)). Adorabili copilașii, au un zâmbet pe toată fața, simpatici, isteți și energici, cel puțin din ce am văzut până acum.

Am văzut și localnicii săraci, de la vânzătorii de fructe la oamenii din piețe, oamenii de pe stadă sunt de toate tipurile, dar Ha Noi are o categorie puternică de middle to upper class și oameni avuți. Tinerii cu Ipoduri și Iphone-uri și căști în urechi, îmbrăcați la modă, tinere foarte elegante în rochii și pantofi cu toc, mult bun simț și o grijă evidentă pentru cum arată (spre deosebire de majoritatea turiștilor tineri, care sunt fie hippioți fie sunt ca la plajă), adolescenți pe scutere, copii cu tot felul de jucării noi, cum ar fi un fel de skateboard care merge singur, după cum îți poziționezi tu centrul de greutate al corpului, mașini foaaarte mari, vile în stil franțuzesc lângă cocioabe, restaurante și cafenele moderne, în cele mai fermecătoare stiluri și tematici, calde, elegante, lângă localurile tipice vietnameze, formate din grătare pe stradă, oale de metal arse, scaune de plastic și nicio grijă pentru decor. E capitala, vezi de toate.

Toate capată din ce în ce mai mult farmec pe măsură ce stăm cât mai mult. Am descoperit restaurante tradiționale (nu cele de pe stradă, încă nu avem curaj) unde putem mânca cu 2-3 dolari de persoană și este mai ieftin decât dacă am cumpăra ingrediente din supermarket să gătim acasă. Si până la urmă, de ce am face asta, sunt atâtea feluri exotice pe care vrem să le experimentăm! (Despre mâncare, într-un post viitor). Cafenele dichisite în tematici diverse, cu meniuri internaționale, muzică soul de multe ori americană, îți poți găsi locul oricare ți-ar fi gustul. Am descoperit templele și pagodele cu sete și deosebită plăcere, încercâm să înțelegem cât mai multe despre statuile dinăuntru și ce reprezintă, despre zeii și eroii națioanali, despre budism, însă e prea devreme să spunem mai mult decât că e fascinant!. Am fost la teatrul de păpuși pe apă și ne-a plăcut la nebunie muzica vietnameză, atââât de liniștitoare și pașnică, parcă era un râu susurând la vale. Se organizează concerte, operă, spectacole de teatru, sunt galerii de artă și expoziții în diverse puncte ale centrului, sunt workshopuri diverse pe toate temele: de la dezvoltare personală, meditație, IT app development, cursuri de artă, pictură, creare de filme documentare, scriere creativă, întâlniri săptămânale organizate de tineri care vor să exerseze limbile străine sau doar să cunoască oameni noi, în weekend în parcuri se organizează jocuri pentru copii, dansuri, muzică live pe străzi cu formații și tineri extrem de talentați (am auzit sâmbătă o trupă absolut demențială, cânta un tip la saxofon și doi la chitară, absolut hipnotizant, de data asta suntem copleșiți pe partea cealaltă, de oferta bogată din care putem alege! 

Ha Noi, ești plin de surprize! Ce bine!  :)