Grupuri etnice în Viet Nam

Săptămâna trecută ne-am concentrat atenția pe cultură: am rămas în oraș și am vizitat toate muzeele, templele și pagodele care apar prin ghiduri, iar ce ne-a impresionat cel mai mult dintre obiectivele vizitate au fost Muzeul de Etnologie (un fel de muzeu al satului) și Muzeul Femeilor, unde am învățat despre cultura, tradițiile și obiceiurile vietnamezilor (cu accent pe mediul rural, dar nu numai), despre caracteristicile câtorva dintre grupurilor etnice cele mai mari (din cele 54 recunoscute) și despre casele și satele din diferitele regiuni ale țării. Ne dorim să și vizităm una din regiunile rurale din nord (Sa Pa), însă până atunci, când vom avea și interacțiunea directă cu localnicii, lăsăm aici câteva idei și fotografii luate din muzeele vizitate. Pentru iubitorii de tradiții și culori, this is the place to be! :)

Muzeul de Etnologie oferă informații despre cele 54 de triburi etnice care sunt recunoscute în Viet Nam, dar în special despre 8 dintre cele mai mari: Kinh sau Viet (86% din populație), Tay (1.9%), Tai Ethnic (1.7%), Mường (1.5%), Khmer Krom (1.4%), Hoa (1.1%), Nùng (1.1%), Hmong (1%), celelate grupuri constituind 4.1% din populație. (sursa: Wikipedia, 1999 census).

Fiecare trib se diferențiază prin hainele purtate (în general colorate și foarte vii, realizate în întregime de femeile din trib), obiceiuri (de nuntă, înmormântare, botez, inițieri), forma caselor (toate din lemn în regiunile rurale, însă diferite ca formă, acoperiș, spații utilizate), limba/ dialectul vorbit, regiunea în care locuiesc și munca pe care o fac pentru a supraviețui (în special sunt cultivatori de orez, agricultori, pescari, vânători, artizani, etc).  

*Ce am reținut din fotografiile din muzeu, din informațiile de pe pereți și din casele replicate în care am intrat (construite pentru Muzeu de localnici aduși din triburile pe care le reprezintă, pentru a construi replici cât mai fidele originalelor) sunt câteva idei pe care le redau mai jos. Fotografiile sunt făcute în muzeu, fotografii ale unor fotografii, majoritatea aparținând unor fotografi talentați și făcând parte din colecții speciale și expoziții. Sunt atât de frumoase și expresive însă, încât nu am rezistat să nu le păstrez ca amintire.  

Casele tipic rurale și tradiționale sunt în general din lemn, ridicate la 1 metru de sol pe niște stâlpi, cu podea ori pereți din bambus, acoperiș țuguiat sau în formă de cochilie de broască țestoasă, multe din ele lungi ca un vagon, în care trăiau în trecut mai multe generații laolaltă. Spațiul din casă este în general extrem de simplu și are ca punct central bucătăria alcătuită dintr-o sobă și o masă joasă, în unele case sunt ceva băncuțe din lemn, în altele doar salteluțe de bambus, în unele case există un mic altar, depinde de nivelul social al familiei respective. Oriunde am vrut să intrăm să vedem și interiorul casei, a trebuit să lăsăm papucii la ușă. 

La Muzeul Femeilor - accentul este pus pe rolul femeilor în casă și familie, în educarea copiilor, participarea în societate, obiceiurile de nuntă, naștere și botez, ritualurile religioase, și nu în ultimul rând vestimentație. O secțiune deosebită este despre rolul femeilor-soldați care au luptat în războaie și despre mamele eroine (care au pierdut peste 2 copii în război). 

In principiu, dacă am trage o concluzie doar după acest muzeu, femeia este stâlpul întregii vieți și organizări sociale în Viet Nam, deși oficial are un rol subordonat. Femeia este cea care se ocupă de casă, care gătește și conservă alimentele, cea care crează și coase hainele, ajută bărbatul la muncile câmpului, crește și educă copiii, ia parte la diferitele ritualuri din sat, inclusiv este cea care pleacă de acasă săptămâni la rând ca să vândă produse ori alimente la oraș pentru a aduce bani acasă. Bărbatul...sincer nu știu ce face, nu am găsit încă niciun muzeu dedicat bărbaților :p (altul poate decât Muzeul Războiului), dar în mare probabil se ocupă de muncile câmpului care necesită forță, construiește casa, crește animale, prinde pește, vânează, sculptează figurine în lemn sau cântă la instrumentele muzicale tradiționale dacă e talentat. 

Hainele și costumele tradiționale, în special ale femeilor - se disting prin culorile și tiparele folosite, și de multe ori prin pălăriile, turbanele ori accesoriile care acoperă capul. Etnicii din Viet Nam par să se deosebească și prin faptul că poartă aceste haine atât la ocazii speciale (evenimente, mers la oraș), cât și la muncile câmpului, aspect ce pare să fie diferit la alte etnii din Asia (conform wiki, alte etnii poartă haine mai simple la câmp), și care oferă însă o priveliște unică a panoramei rurale.  Femeile din orașe poartă costumul popular al viet-ilor, anume rochia numită "ao dai", o tunică mulată pe corp, lungă peste genunchi, despicată pe ambele părți din talie, purtată peste pantaloni largi. 

Nunta și căsnicia au fost tratate separat, deoarece grupurile etnice se diferențiază în obiceiuri, daruri de nuntă, costume de sărbătoare, și în special în descendența patrilinială sau matrilinială. In grupurile cu descendență matrilinială, nașterea unei fete este mai sărbătorită decât cea a unui băiat, la logodnă familia fetei oferă daruri familiei bărbatului (ca și compensație), iar după căsătorie bărbatul se duce și locuiește la familia miresei, devenind parte din casa și familia ei. Copiii iau numele mamei, fetele sunt cele care moștenesc averea familiei, iar fiica cea mai mică este cea mai privilegiată. La grupurile patriliniale, este invers, însă asta este mai aproape de ceea ce știm și noi.  

Căsătoria are loc în general la vârsta de 15-16 ani a fetei, unele grupuri încurajează căsătoria între verișori, darurile de nuntă pot varia de la mărgele, brățări, borcane, vase de cupru, monezi de argint, alimente, betel, ceai, haine, săbii, petrecerea ține 2-3 zile iar ritualurile de nuntă diferă de la grup la grup. Cel mai interesant mi s-au părut cel în care mireasa își spală picioarele pe o piatră înainte de a intra în casa socrilor, ritualic, iar apoi mănâncă alături de soțul său și aprind focul împreună, tot ritualic. 

Nașterea unui copil diferă ca și practici de la grup la grup (acum majoritatea femeilor de la oras nasc la spital, însă încă există sate unde femeia naște acasă ori chiar în pădure, într-un loc pregătit special pentru asta), iar lăuzia și tratamentul mamei în primele zile sau săptămâni diferă de la trib la trib. Femeia mănâncă papaya și flori de bananier pentru a stimula lactația, iar în cameră și sub patul lăuzei sunt așezate borcane  cu ambră pentru a-i ține cald, și coșuri cu diverse plante, rădăcini și ierburi arse pentru purificarea aerului. La alegerea numelui copilului în unele triburi este de bun augur să dai numele strămoșilor, în altele este contraindicat, pentru a nu chema spiritele. Botezul și purificarea copilului pentru a fi apărat de spirite rele și boli include oferirea de daruri obiecte simbolice (obiecte de țesut sau gătit pentru fete, de pescuit sau vânat pentru băieți), sacrificarea unui cocoș (sau a unei găini pentru fete), arderea de ofrande. 

Femeile contribuie activ la muncile câmpului. Grupurile etnice locuiesc în zone izolate din munți, greu accesibile și cu teren ori climă de multe ori nepropice agriculturii. Se ocupă în special de cultivarea orezului și altor cereale adecvate pentru sol, cresc animale pentru lucrat pământul, în timp ce bărbații se ocupă cu vânatul sau pescuitul. Tot femeile fac hainele, de la țesătură la culori și vopsele. In zonele mai populare pentru turiști (cum e Sa Pa), produsele artizanale precum și alimentele se vând în piețele tradiționale. 

Nu în ultimul rând, femeile care au participat activ în războaiele din Vietnam (ocupația franceză, războiul civil dintre nord și sud) au o secțiune dedicată lor și faptelor de eroism de care au dat dovadă, cu povești de pe câmpul de luptă, victorii și strategii adoptate. Ne-a impresionat un perete întreg cu portrete ale mamelor-eroine, decorate de statul vietnamez, ca recunoștință pentru fiii sau soții pe care acestea i-au pierdut pe câmpul de luptă. Unele descrieri menționau o mamă care și-a pierdut toți cei 10 copii în război, alta 6 din cei 8 și soțul, de-a dreptul cutremurator. Mame-eroine, care au primit o medalie în piept de la statul vietnamez, câteva beneficii sociale, și privilegiul unui portret atârnat de peretele muzeului. ...

75% din grupurile etnice locuiesc în mediul rural și de multe ori sunt considerate o categorie dezavantajată social, din punct de vedere al resurselor, al nivelului de trai și al accesului la educație. Guvernul vietnamez, deși pe de o parte promovează această diversitate și elementele culturale, încearcă pe de altă parte să nu intervină prea mult în viața și orânduirea acestor grupuri, pentru a nu crea conflicte între grupuri și autorități. Fiind mai izolati, atât din punct de vedere al așezării geografice, dar și a incluziunii sociale, multe dintre grupurile etnice de la sate au reușit să își păstreze autenticitatea și tradițiile specifice.

Grupurile etnice din Viet Nam sunt cu siguranță unul din elementele cele mai atractive pentru străini și turiști, fascinante prin tradițiile și modul de viață arhaic, prin diversitatea, culorile și autenticitatea lor (spre deosebire de orașe, care au din ce în ce mai mult influențe vestice). Mă bucur să văd o asemenea atitudine de promovare a culturii și a minorităților, cred că avem de învățat din punctul acesta de vedere și noi în România.