Printre munți și terase de orez în Sa Pa

Nordul Vietnamului este vestit pentru frumusețea munților de smarald, pentru sălbăticia naturii, pentru defileele și trecătorile spectaculoase, pentru grupurile etnice care încă trăiesc acolo, ca acum sute de ani. Noi am vizitat poate cea mai cunoscută și turistică regiune, orășelul Sa Pa, din provincia Lao Cai. Poate mai puțin autentic datorită facilităților pentru turiști (hoteluri, cafenele, restaurante, taxi-uri și ghizi disponibilil la fiecare colț), însă emoționant de frumos, curat, răcoros și foarte colorat. Pentru prima noastră vizită în Vietnamul rural, a fost perfect. Cele mai frumoase 2 zile petrecute aici până acum. 

Dacă e să încercăm să povestim despre Sa Pa, sunt 3 aspecte despre care putem vorbi:

1. Natura și peisajele

2. Localnicii etnici

3. Orășelul

Natura, munții și dealurile cu idilicele terase de orez au fost ce ne-a plăcut nouă cel mai mult, și motivul principal pentru care eram acolo, însă despre natură nu e de vorbit prea mult: ea trebuie simțită, văzută, trăită cu propriile simțuri. Munții verzi,  pădurea tropicală cu smocuri de bambus și densitate de junglă, mirosul de iarbă udă, norii care acoperă piscurile și dau un aspect mistic peisajului, cascade și râuri cristaline, terase de orez parcă desenate în relief, și sătuce răspândite răzleț prin văi. E drept, după 12 norii acoperă peisajul, mai ales toamna, prin urmare e recomandat să te trezești dimineață pentru cele mai bune fotografii (intre 6 am și 12-13 a fost orarul nostru cel mai prielnic) . 

Există trasee de trekking pentru toate vârstele și toate ritmurile, de la 2-3 ore până la 3 zile dacă ești aventuros. Noi ne-am dus în prima zi în satul Cat Cat (pozele din câmpul de flori de acolo sunt, la fel și cascada) și dus-întors ne-a luat vreo 4 ore, iar a doua zi am făcut un hike mai serios de vreo 7 km (care ne-au luat cam 6 ore pe drumurile de munte care sunt pline de pietre, și prin peisajele care mă făceau să mă opresc din 3 în 3 pași să mai fac o poză), prin Valea Muong Hoa (care ne-a fascinat de-a dreptul, în special datorită dealurilor de orez terasate cât vezi cu ochii) și satele Lao Chai și Ta Van. Satele în sine nu ni s-au părut cine știe ce (decât ca și curiozitate), dar drumul până la ele merită din plin. Drumul e în general cea mai importantă parte de care să te bucuri oricum, metaforic sau practic vorbind. 

Am lăsat pe data viitoare să urcăm muntele Fansipan, 3.143 metri, numit și acoperișul Indochinei (2-3 zile de urcat, alături de ghid. *Irina, poate pe ăsta îl facem cu voi în viitor :D. Există și varianta de 20 de minute cu nou-construita telecabină, însă era mult prea scumpă - 60$, și oricum farmecul e să ajungi în vârf cu forțele tale) și să vizităm Cascada de Argint (Silver Waterfall, la vreo 12 km de SaPa. Recomandat e să mergi la cascadă cu moto-taxiul, adică pe scuterul unui localnic, cam 10$ de persoană, dar n-am mai avut timp). Deci avem la ce ne întoarce :p. 

In satele din regiunea Sa Pa locuiesc etnicii din triburile Hmong, Dao (Yao), Giáy, Pho Lu, și Tay. Fiecare sat are specificul său, dar majoritatea din regiune sunt sate de artizani care lucrează haine din fire de mătase ori alte produse spre vânzare. Hainele sunt extrem de frumoase, lucrate manual 100%, de la material la vopseluri și tricotaje, fustă cu bluză sau pantaloni 3 sferturi cu bluză prinsă în lateral, înzorzonate sau simple, fiecare trib are culorile și modelul său specific. Mai vând genți gen poștaș, cu aceleași modele colorate, și brățări care spun că sunt de argint. Cultivarea orezului e ocupația principală pe tot parcursul anului, iar când am ajuns noi (final de octombrie) din păcate culesul se terminase deja și câmpurile erau goale. Cresc bivoli pentru a-i ajuta la arat, porci negri (tipicul porc vietnamez) care se plimbă nestingheriți prin sat sau în jurul casei (nu au un loc delimitat al lor), găini, cocoși și rațe. Casele sunt extrem de simple, din lemn și acoperite cu plăci de azbest, cu podea de pământ, cu tot felul de anexe construite din scânduri sau bambus, în general mie îmi dau impresia că stau oricând să cadă. Unele case au grădini în care se văd rânduri îngrijite de legume.

Copiii aleargă desculți pe drumurile prăfuite și se joacă cu bețisoare, cauciucuri sau alte materiale găsite pe oriunde. Ronțăie la bețe de trestie de zahăr, din care eu personal n-am putut să mușc, sau cumpără dulciuri ieftine de la micul magazin din sat. Sunt veseli, energici, curioși  și dulci nevoie mare, cum strigă Hello și ne fac cu mânuța când văd străini. Am văzut multe fetițe de până în 10 ani cu copii legați în spate, probabil frați mai mici. Scolile sunt simple, pe stil vechi cum sunt și în unele sate din România, însă construite în fiecare sat, în vale, ca să asigure accesul cât mai multor copiii. Am vorbit cu un polonez voluntar care predă acolo engleza și ne-a spus că îi place atât de mult să lucreze cu ei, pentru că își doresc cu adevărat să învețe și vin fără să fie obligați de nimeni la orele de după-amiază.  

Femeile din triburile etnice se oferă să îți fie ghizi și oferă tururi de jumătate sau 1 zi întreagă până în satul lor (depinde cât de departe e satul), unde îți vor arăta casa lor, cum trăiesc ele și întreaga familie, de multe ori oferă și prânzul cu familia. Condițiile sunt desigur, foarte modeste, dar pentru iubitorii de autentic, e modul cel mai potrivit de a face călătoria. Depinde tare mult cât de bine știe ghidul engleza, din review-urile citite unele femei sunt foarte simpatie și povestesc tot felul de legende și explică în detaliu muncile câmpului și tradițiile din sat, iar altele se rezumă la poezia învățată și reușesc cu greu să răspundă la întrebări suplimentare. Un asemenea ghid costă între 50 și 200 de dolari, depinde cât e de lung traseul și cum știi tu să negociezi. Noi nu am luat, că am vrut să explorăm singuri, însă ni s-a părut o variantă bună de a sprijini comunitatea locală, altfel decât prin a cumpăra produsele locale..

Ce nu ne-a plăcut era că femeile acestea sunt poziționate strategic peste tot în Sa Pa (de la stația de autobuz, pe străzi, la cafenele, la intrarea din sate ori ieșirea în vale, ba chiar una din ele era pe scuter și a oprit când ne-a văzut pe drum, alergând înapoi spre noi), în grupuri mai mari sau câte două, majoritatea tinere cu copii în spate, legați în pături, și ești "acostat" aproape la fiecare pas. La început ni s-a părut simpatic, pentru că au o formă drăguță de a te aborda, dar după ce se întâmplă de 20 de ori pe zi, fix același scenariu, e obositor: te întreabă de unde ești, când zic Romania repetă absolut stâlcit numele zâmbind și e clar că habar n-au unde e dar nici nu vor să afle, și apoi numele, de cât timp ești în Sapa, dacă vrei să te ducă să vezi satul lor, iar dacă nu, te întreabă dacă vrei să te urmeze pe cărare. "I follow you?" ne-a devenit întrebarea cea mai urâtă din lume, pentru că trebuia să le spunem că nu vrem de vreo 10 ori în 20 de metri, până să ne lase singuri și să nu ne mai urmărească. Nu că nu ne-ar fi plăcut compania, dar știam că va urma factura dacă acceptăm chiar și o poză. Un alt lucru, te întreabă dacă vrei să cumperi de la ele și îți arată gențile, brățările sau eșarfele pe care le au legate lateral, iar când spui că nu (deși le spun mereu că sunt foarte frumoase, dar noi nu facem shopping), replica veșnică e "maybe later?", uneori chiar și înainte să apucăm să zicem nu. Noi zicem nu, că nu ne place să aburim oamenii, dar sigur au învățat asta de la americani, numai ei nu știu să spună nu :)). 

Sa Pa ca și oraș mi-a amintit personal de Bușteni, un orășel mic și fermecător înconjurat de munți și văi, cu aer proaspăt și curat. Cu numai 3 străzi principale și considerabil mai puțin trafic decât în Ha Noi, orășelul trăiește din turism. Sunt pensiuni și hoteluri drăguțe (influența franceză e din nou foarte vizibilă) cu vederi panoramice, asta dacă nu vrei să stai la un homestay, adica în casa unui localnic din unul din satele din jur, de obicei o cabană din lemn, cu salteluță pe jos și mai izolată de oraș. Cafenele și restaurante, la fel, peste tot, cu mâncare tipic vietnameză sau western, localuri care oferă masaj sau băi de ierburi, magazine care vând haine tradiționale, eșarfe tricotate de localnici, genți sau alte suveniruri. Piața din Sa Pa este cea mai mare și importantă din regiune, prin urmare adună artizanii și localnicii din mai multe sate dimprejur. Pe aleile văzute de noi, femeile din grupurile etnice vând direct de pe trotuar haine, genți, decorații lucrate de ele. Trafic, scutere și trotuare inexistente (ocupate cu scutere, femei care vând produse sau scaunele de plastic de la terasele mai sărace) sunt și aici, nu s-au franțuzit chiar atât, însă incomparabil mai puțin ca în Hanoi, e respirabil și mai pașnic și poate chiar mai cochet overall. Au un lac fermecător, cu bărcuțe, alei de jur împrejur și chiar un părculeț cu bănci de piatră. Copacii sunt înveliți în luminițe, ca de Crăciun, iar în centrul orașului au o piață mare ca un forum roman, și chiar o fântână arteziană. Mie una mi s-a părut tare plăcut orașul, dar recunosc că munții magnifici și aerul curat au jucat cel mai mare rol în îndrăgostire. Mai vrem, mai vrem! ... 

Fotografii mai multe la linkul acesta: https://www.facebook.com/pg/intravelveritas/photos/?tab=album&album_id=793104534126059