Cred că în Ha Noi am socializat cel mai mult din toate astea 4 luni de călătorie, am cunoscut cei mai mulți oameni, din diverse țări și medii, cu povești și moduri de a privi viața extrem de interesante.
Ne-am făcut prieteni, și pentru asta suntem extrem de recunoscători. Am cunoscut oameni cu care nu am devenit prieteni, însă cu care am purtat discuții interesante. Este un oraș atât de multicultural!
Sunt două categorii de oameni pe care i-am întâlnit în Ha Noi: localnicii vietnamezi și expații care în general sunt americani sau europeni, dar nu numai (am cunoscut oameni din India, Filipine, Japonia, Cuba, Kazahstan, Rusia, Ucraina, Germania, UK, Franța, Cehia, USA).
Am participat la foarte multe evenimente sociale și culturale, de la concerte de muzică, la filme și piese de teatru, la întâlniri în cafenele, seri de board games, workshopuri, cina la prieteni acasă, prânzuri la un bufet vegan, etc, și am reușit să înțelegem mai bine Hanoi în complexitatea sa, căci dincolo de pagode, scutere și street food, e definit de oamenii din el.
Localnicii
Cu vietnamezii din oraș nu prea am socializat foarte mult, mare parte pentru că nu vorbesc engleza foarte bine (de exemplu cei de la restaurante, cafenele, șoferii de taxi, vânzătorii de pe stradă sau din piețe, oamenii din temple sau pagode, paznicii din fața băncilor sau bancomatelor, locurile în care în general ai putea avea conversații spontane cu un localnic). Cei care vorbesc engleza sunt în general destul de tineri, poate prea tineri pentru gustul nostru. Deh, snobi! :p. Am fost la un singur Language Exchange meetup, în care am întâlnit chiar fooooarte mulți vietnamezi (eu și Alex eram singurii non-vietnamezi la o masă lungă de vreo 20 persoane), care au venit acolo (și vin aproape săptămânal) pentru a-și exersa engleza și a cunoaște străini. Toți erau fie liceeni fie studenți, și deși am încercat să echilibrăm lucrurile, discuția a fost direcționată mai mult spre partea noastră: ce ne place în Vietnam, ce am vizitat sau încercat până acum, cum e în țările noastre de origine, ce alte țări am mai vizitat, de cât timp suntem împreună (clasica întrebare). Mi s-au părut drăguți și chiar candizi, poate puțin prea fascinați de tot ce e în afară și în special în America, pentru a observa ce frumuseți au în propria țară. Tinerii aici mi se par foarte inteligenți, foarte muncitori și studioși, dat fiind că sistemul educativ și părinții pun mare presiune pe ei, datorită mediului competitiv din piața muncii. Sunt curioși, prietenoși, timizi de multe ori și se rușinează ușor atunci când fac greșeli de gramatică sau nu înțeleg un cuvânt. Fetele se înroșesc când discută cu băieții și telenovelele coreene romantice par să fie la mare modă.
Din ce am înțeles eu de la cei cu care am vorbit, copiii urmează facultatea și cariera aleasă de părinți, fără să aibă prea multe de spus în asta. Nu există educație gratuită în Vietnam, peste tot se plătește, și este o abundență de școli atât publice dar mai ales private, cu origini internaționale. Părinții care își permit plătesc pentru meditații particulare la anumiți profesori (ni s-a spus că mulți profesori pun presiune pentru a da note bune copilului la clasă, ca acesta să ia și lecții private), și mai ales pentru cursuri extracuriculare de engleză, centrele de limbi străine fiind multe și căutate, iar copiii au în general un program foarte încărcat. Libertatea de exprimare și extroversiunea nu par să fie încurajate nici de Guvern și nici de familie, respectul față de autorități și față de profesor este promovat până la punctul în care nu prea chestionează nimic dacă le este spus de un profesor sau aud la TV (deși cu toții recunosc deschis că nivelul de corupție este foarte mare și lucrurile se rezolvă mereu "cu plicul").
In afară de Language Meetup, am mai socializat cu câțiva tineri pe marginea lacului Hoam Kiem, un loc din centrul vechi popular pentru turiști, și în care studenții vin să roage turiștii să stea de vorbă cu ei, pentru a-și exersa engleza. Am cunoscut în principal studenți, de la care am aflat că este greu să călătorești în afara țării, atât din cauza vizelor, dar și pentru că e prea scump pentru ei, că nivelul de corupție este larg cunoscut și acceptat ca parte din sistem, că slujbele bune sunt cele la stat și în companii internaționale și că tinerii trebuie să cunoască nu doar engleza dar și a doua limbă asiatică, cum ar fi chineza, koreana sau japoneza (datorita companiilor care deschid sedii aici).
Cu gazda noastră, Kim și copiii ei, interacțiunea a fost politicoasă dar destul de minimă. Kim este de profesie jurnalist și are mai multe afaceri (un hotel și o agenție de turism printre altele), făcând parte din clasa vietnamezilor bogați, din câte vedem noi. Aici diferența dintre bogați și săraci este mare și evidentă. Kim are o casă cu 3 etaje, construită acum 10 ani, în stil franțuzesc, are mașină personală pe lângă clasicul scuter, o femeie în casă care se ocupă de curățenie, mâncare și altele necesare, iar copiii ei pot studia în străinătate, ceea ce pentru vietnamezi înseamnă foarte mult (fiica ei a studiat la Cambdridge în UK, iar băiatul mai mic va merge undeva în Canada, unde au o casă cumpărată deja). Deci da, există, își permit. Cu noi s-a purtat foarte amabil, ne-a invitat să îi însoțim la cină de vreo două ori, iar într-una din zile am gătit împreună mâncare tipic vietnameză și mi-a arătat cum se fac rulourile de primăvară (spring rolls). Cina la care ne-a invitat în prima săptămână a fost foarte elegantă și cu muuultă mâncare (rulouri de primăvară, supă de pește, orez, verdeață, carne prăjită, desert și vin roșu - care e considerat mai de lux aici), și au folosit un set de farfurii de ceramică pictată, unicat, făcute la comandă. Fiica ei a glumit că scot farfuriile acelea doar pentru musafiri, în rest nu le folosesc pentru cinele zilnice.
Cu fiica lui Kim, Phuong, am vorbit foarte puțin, pentru că a fost mai mereu plecată, la niște festivaluri din Ho Chi Minh. Stim că a studiat la Cambridge, că e graphic designer și freelancer, deci lucrează de acasă, și vorbește aproape în șoaptă mereu. Pe băiat îl vedem și mai rar, doar când vine de la școală sau pleacă spre un curs, are ochelari rotunzi, poartă mereu cămașa albă de școală și cravata roșie, și pare foarte foarte studios. Bebe, femeia care se ocupă de curățenie, este amabilă și vorbește mereu cu noi în vietnameză, deși îi spunem mereu că nu înțelegem. Muncește mult.
In casa lui Kim am avut mereu banane în abundență, aproape săptămânal aduc câte o creangă de bananier și apoi lasă bananele verzi să se coacă pe o laviță în bucătărie, în buchețele. Apă putem bea de la un robinet anume din bucătărie, deoarece au un filtru special instalat, care face apa potabilă. Apa caldă vine de la un boiler instalat pe terasa de pe acoperiș, și fiecare cameră are aparat de aer condiționat. A fost o ședere plăcută, mai ales pentru că am întâlnit-o pe Alyona, chiriașă și ea în casă, cu care ne-am împrietenit.
Expații
Stiam că venim într-un oraș vibrant, tânăr și creativ, cu un mediu internațional puternic dezvoltat, și așteptarea asta s-a adeverit în totalitate, spre bucuria noastră. Există o comunitate impresionantă de expați care trăiesc și muncesc în Hanoi, marea majoritate ca și profesori de engleză, dar și în companii multinaționale. Asta fără să includem străinii care au venit aici și și-au deschis propria afacere (ex: restaurante sau cafenele, spații alternative de birouri gen coworking, agenții de turism), freelancerii care lucrează online sau artiștii care aleg să trăiască aici pentru că le place stilul de viață, și desigur nomazii care pot fi turiști de la câteva luni sau săptămâni la câteva zile.
Noi am cunoscut foarte mulți profesori de engleză și am aflat cu ocazia asta mai multe despre sistemul educativ de aici, dar și despre cât de mult se încurajează învățarea limbii engleze. In Vietnam te poți angaja ca și profesor de engleză fără să ai nicio calificare sau experiență anterioară ca și profesor, și fără să fii vorbitor nativ de engleză (în alte țări de exemplu angajatorii preferă doar americani, britanici sau australieni, chiar și fără experiență. In Vietnam am cunoscut profesori de engleză din Ucraina, Rusia, Polonia, Cehia, etc, toți au o șansă). Poate și mai tentant decât posibilitatea de a fi angajat este faptul că plata pentru un profesor de engleză este foarte mare: variază între 20 și 30 de dolari pe oră, în funcție de experiență, școala unde lucrezi (dacă e publică sau privată, ori dacă e un centru de limbi străine mai reputabil sau mai puțin cunoscut), vechimea în muncă alături de compania / școala respectivă, și din păcate naționalitate (americanii primesc automat mai mult decât oricine, albii primesc mai mult decât asiaticii). Chiar și cu 3-4 ore pe zi, un salariu de profesor de engleză (non-vietnamez) ajunge la peste 1500$ pe lună, după taxe, iar costurile de viață în Hanoi nu sunt foarte mari (chirie poți găsi cu 200$ pe lună mai mult decât decent, mâncarea e ieftină, serviciile la fel). Nu numai că își pot permite un stil de viață mai confortabil în oraș, dar foarte mulți expați vin aici pentru a strânge bani pentru viitor (pentru călătorii, pentru studii, etc). Vietnam este una din țările asiatice în care plata pt profesori de engleză este cea mai mare, alături de China și Koreea, dar acolo costurile de viață sunt mai mari și condițiile de viză și angajare mai complicate.
Legat de predatul la clasă, un profesor de engleză străin are mereu un Teacher Assistant (TA), adica un asistent vietnamez, care traduce pentru copii și ajută profesorul să facă liniște în clasă. Profesorul este foarte respectat de elevi aici, iar dacă mai ești și străin, cu atât mai mult. Da, clasele pot avea până la 60 de copii, însă primești ajutor prin TA. De predat trebuie să predai după manualele școlii respective, deci nu ai foarte multă libertate în a crea lecțiile, însă pentru începători asta e foarte bine, că au ajutor în manuale. Profesorii cu care am vorbit noi nu se declară foarte mulțumiți de actul educativ în sine, anume spun că școlile le cer să fie mai degrabă distractivi și entertaining pentru copii, și că de multe ori se simt puși în fața clasei doar pentru că sunt străini și dă bine la broșura școlii respective.
sursa foto: https://ttfmx16.wordpress.com/
In afară de cei care vin pentru a preda limba engleză pentru un an - doi, mai sunt expații care vin cu un job într-o anumită companie internațională, care se angajează la o agenție de turism aici, care își deschid propriile afaceri sau care se mută aici definitiv.
L-am cunoscut de exemplu pe Florian, care e din Germania și locuiește în Hanoi de 2 ani, venit ca expert în topologie, compania sa germană lucrând în parteneriat cu Agenția Națională de Mediu din Vietnam. Au un proiect în care încearcă să salveze pânza freatică de pe teritoriul țării, ne-a povestit destul de multe detalii tehnice despre asta dar nu am reținut mult. Pentru că lucrează cu oficiali din Guvern, ne-a povestit puțin despre birocrația care există, despre dificultățile în a schimba ceva la nivel național datorită ierarhiilor și ordinii administrative dintre cele 60 de provincii, despre corupția de la acest nivel, dar și despre cum crede el că Vietnam se dezvoltă într-un ritm amețitor de rapid, că au crescut mult în ultimii ani și că au totuși un sistem funcțional, deși foarte diferit de ce văzuse până atunci în Germania.
Jonathan din Belgia lucrează de 3 ani în Hanoi într-o agenție de turism și este destul de mulțumit cu jobul actual, deși consideră că felul vietnamezilor de a lucra este destul de neserios și neglijent, că își schimbă mereu părerea și sarcinile către angajați și că trebuie să înveți să fii flexibil. Ii place să gătească prăjituri, a fost invitat chiar și într-un show televizat aici, și ne-a făcut cea mai bună negresă ever, cu ciocolată belgiană topită.
Alistair din UK este un fel de psiholog necertificat, se autointitulează coach și ghid în dezvoltarea personală, și l-am cunoscut la un seminar gratuit pe care l-a oferit într-o cafenea. Ce ne-a prezentat despre dezvoltarea personală, despre pașii în a obține o schimbare dorită în viață, despre atitudine, vizualizare și alte tehnici de psihologie aplicată, a fost extrem de interesant, ne-a plăcut mult să îl ascultăm și cred că am luat din cele 2 ore niște idei valoroase. Alistair s-a mutat de câțiva ani definitiv în Hanoi, are o logodnică vietnameză și propriul cabinet de coaching, și pare să fie foarte fericit aici, nu vrea să se întoarcă în UK.
Matt din US are o poveste fascinantă de viață, fiind copilul unor misionari americani care au trăit ani de zile în țări din Africa, în proiecte de voluntariat sau caritabile/ misionare. A fost educat acasă, a vizitat și locuit în extrem de multe țări încât să nu îl mai fascineze călătoritul, și de 4 ani predă engleza în Hanoi. Se gândește că va pleca la un moment dat, spre noi provocări, poate alături de iubita lui vietnameză.
Dasha din Kazahstan lucrează în prezent ca și profesor de engleză și cu banii strânși își dorește să facă un MBA în state. A lucrat în mai multe locuri în cei 3 ani de când e în Hanoi, însă a fi profesor se plătește cel mai bine, deși o carieră în bussiness (facultatea terminată în Kazahstan) e ceea ce își dorește. Intre timp, lucrează, studiază, și a vizitat foarte multe locuri din Asia în vacanțe. Nu îi place în Vietnam, dar stă până economisește suficient.
Jamir din Cuba, tot profesor de engleză și partenerul Dashăi, ne-a povestit despre țara lui și schimbările care se petrec datorită influxului de turiști. Ne-a șocat când ne-a spus că un salariu mediu, considerat bun, este echivalentul a 20 de dolari pe lună, iar oamenii pot trăi din banii ăștia (nu să se mute din casa părinților, să își cumpere o mașină ori să călătorească însă), pentru că mâncarea e ieftină, iar educația gratuită. Ne-a spus că singura posibilitate pentru localnici de a face bani și a putea ieși din țară este să lucreze în turism, și că mulți câștigă din bacșișurile de pe o zi cât alții într-o lună în alt job. Nu a știut ce e internetul până acum câțiva ani (când s-au deshis câteva internet cafe-uri), iar de când e în Vietnam e pasionat să vadă filme, tot ce poate descărca. Mașinile vechi atât de impresionante pentru turiști, sunt pentru el doar mașini, mașina vecinului, cum zice el. Nu îi place mâncarea din Vietnam, e obișnuit cu mai multă carne decât verdețuri, și ne-a spus că în Cuba carnea de vită este rezervată turiștilor, adică localnicii o pot cumpăra doar de pe piața neagră sau cu prețuri exorbitante. Ne-a lăsat muți când ne-a spus că dacă omori o vacă din cireada proprie, considerată oricum nu proprie, ci a statului, poți primi până la 20 de ani închisoare. Nu în ultimul rând, își iubește cu patimă țara și plănuiește să se întoarcă să deschidă o afacere acolo, pentru a-și sprijini familia.
Am cunoscut-o pe Chris, care e din Franța și e artist ceramic. După ce a finalizat Facultatea de Arte în Franța, s-a mutat în Hanoi, unde dorește să își creeze arta să să trăiască toată viața, după cum zice ea. A găsit un artist ceramic într-un sat apropiat de Hanoi, care i-a oferit o cămăruță în atelierul său, unde Chris poate merge oricând dorește, poate folosi roata de olărit electrică și are propriul spațiu pentru a crea. Nu îi cere nimic în schimb, doar uneori să îi mai arate din tehnicile ei. Chris vrea să trăiască aici pentru că spune că oamenii sunt mult mai calzi și mai prietenoși decât în Franța, și că se simte mai acasă. Iși dorește să își dezvolte tehnica, să își găsească "semnătura" și în viitor să deschidă o cafenea cu un mic studio alături. Alături de Chris, am învățat și noi timp de câteva ore că lutul de porțelan are memorie, că trebuie să îl lucrezi cu multă grijă, că este necesar un echilibru interior și nu numai în mișcări, și că e mai greu decât am crezut să modelezi o cană sau un bol! :)
Veronika din Cehia este arhitect și face un internship de 1 an în Vietnam, proiectul curent fiind să învețe să construiască o casă din bambus, Olivia din UK predă engleza pentru un timp pentru a acumula experiență în lucrul cu copiii, James din USA face un proiect de cercetare pt doctorat axat pe grupurile etnice, Serghei din Rusia predă engleza pentru a-și plăti cursurile de bucătar vegan pe care le va urma în Spania anul următor, Irina din Letonia este într-un an sabatic și călătorește singură prin proiecte de pe Work Away, și sunt atât de mulți alții pe care nu am apucat să îi cunoaștem!
Cu ce rămânem poate cel mai important este că sunt atât de multe căi alternative de a-ți trăi viața, că sunt atât de mulți tineri visători, curajoși și care aleg căi diferite de cele convenționale, pentru a-și trăi tinerețea și visele, și că se poate! Că nu suntem singurii nebuni, ba chiar suntem începători dacă stăm să comparăm cu țările vizitate de cei cunoscuți aici, cu experiențele trăite, cu limbile străine pe care le vorbesc, cu poveștile pe care le au adunate. Avem o singură viață și nu e nimic nebunesc în a vrea să o trăim cât mai intens, urmărindu-ne visele. Iar lumea nu e nici grea și nici rea, ci totul este posibil, într-un colț al lumii sau în altul. :)
Prieteni
Poate cel mai drag om si prieten din toată experiența de 6 săptămâni hanoiene, îmi este mie Alyona, colega noastră de casă, care locuiește cu un etaj mai jos. Ne-a luat sub aripa ei protectoare din aproape prima zi, ne-a sfătuit unde putem face cumpărături și unde putem mânca, ne-a cumpărat fructe când a auzit că nu știm să negociem și plătim triplu prin piețe, întotdeauna ne oferă din tot ce are (ne pune fructe în frigider, ne oferă cereale, ceai, castane, dulciuri), ne-a invitat să ieșim cu prietenii ei în diverse ocazii - fapt pt care am cunoscut atât de mulți oameni interesanți și faini, și a fost în general mereu zâmbitoare, prietenoasă și gata să ne ajute.
Dar mai mult decât ce ne oferă din cele enumerate mai sus, este un om cu care simt că am în comun o anumită viziune asupra vieții, cu care simt că pot vorbi despre multe subiecte interesante pentru mine și care mă încarcă de energie pozitivă. Mi-e drag să discut cu ea despre călătorii, despre cum a cunoaște locuri noi înseamnă să fii cât mai deschis și să interacționezi cu oamenii locului, despre cum oamenii sunt frumoși în general și cum e fascinant că poți găsi și face prieteni peste tot unde te duci, despre atitudini pozitive și încrederea în viață, despre vegetarianism și rețete, despre dragostea față de natură, despre relații și echilibru, despre lucruri mici și lucruri mari ori profunde, și multe multe altele.
Alyona este din Ucraina și locuiește în Hanoi de 3 ani, unde este profesor de limba engleză, așa cum sunt majoritatea expaților aici. Este extrem de descurcăreață, știe perfect să negocieze prețurile corecte ale alimentelor în piață (deși nu vorbește vietnameză, dar știe cât are nevoie pt piață), conduce scuterul cu mult curaj, urmează cursuri de karate, merge regulat la o sală de fitness, este vegetariană și foarte responsabilă cu o alimentație sănătoasă, într-o țară iubitoare de carne cum e Vietnamul. Nu îi prea place orașul și nici felul vietnamezilor de a fi, mare parte fiind și din cauză că a stat prea mult aici deja, după cum spune ea. Totuși, astea două subiecte sunt singurele despre care am auzit-o să fie negativă; își dorește să plece cât mai repede în altă țară, preferabil India sau Sri Lanka, unde să învețe mai multe despre medicina ayurvedică, despre meditație, yoga și budism. Poate unul din lucrurile care îmi plac mie cel mai mult este felul în care comunică, cum aduce oamenii împreună, cum își face prieteni ușor și cum este deschisă, veselă și în același timp deep cu oamenii din jur. Datorită ei am cunoscut atâția oameni frumoși și am avut atâtea prânzuri, cine și discuții plăcute, calde, amuzante, între prieteni. Ne-a fost dor de prieteni, și aici în Vietnam, am fost primiți într-un grup de prieteni, al ei, pentru care suntem infinit de recunoscători.
Poornima din India, absolventă de IT în India și profesor de engleză de 3 ani, este o tipă forte mișto, însă total neconvențională pentru cultura din care vine, pentru familia și grupul de prieteni pe care i-a lăsat acasă. Ne-a spus că ce își dorește cel mai mult este să vadă lumea, nu să se căsătorească și să aibă copii, și e foarte fericită cu viața în Vietnam. Ii place să fie profesoară de engleză și o face din pasiune. Ea ne-a spus că în comparație cu India, poluarea și aglomerația de care toți ne plângem este o glumă, că atunci când merge acasă se spală din găleata din respect pentru comunitate și apă (deși au un duș în casă, apa este o problemă constantă și consideră că ar fi lipsită de respect dacă ar irosi-o), și că nu a mâncat niciodată carne, ca majoritatea hindușilor. Adoră mâncarea indiană, vorbește cu mult drag de țara, familia și cultura ei, însă fericirea ei e nomadă momentan. A lucrat un an în China înainte de a veni aici, și după ce va face 2 ani de Hanoi vrea să meargă în altă țară, încă nu știe unde. Vorbește incredibil de mult și repede, e caldă, zăpăcită, amuzantă și își iubește viața.
Mary din Filipine este de asemenea profesoară de engleză aici, deși este calificată ca și asistentă medicală în Filipine. Adoră să predea însă și asta vrea să facă toată viața. Ii place în Hanoi, însă crede că o să se mute la un moment dat, să cunoască și alte culturi. Poate China, poate Japonia, depinde cum vor fi criteriile de viză. De la ea știm că filipinezii sunt considerați latinii Asiei, datorită moștenirii spaniole, că au o puternică religie și cultură catolică, din același motiv, că femeile sunt frumoase (ceva de Miss Univers) și că mulți filipinezi au voce și talent muzical și cântă în formații profesionale sau doar în seri de karaoke. Mai știm că este o prea mare influență americană în special în orașele mai mari, că albii sunt tratați mai bine, ca au 3 din 5 cele mai frumoase insule din lume, că filipinezii sunt ospitalieri și iubitori de carne la masă. Mary e cochetă, feminină, veselă, pozitivă, și fascinată de diversitate și posibilitatea de a trăi atât de multe lumi într-o viață.
Dacă e ceva ce Hanoi e, atunci e un deschizător de posibilități, de minti si de sperante!
Write a comment