2 luni în Chiang Mai

Am locuit in Chiang Mai în cea mai bună perioadă a anului, între decembrie și februarie, când la ei este sezonul numit “iarnă”. Iarna în Chiang Mai a înseamnat temperaturi  moderate de aprox.27 de grade Celsius, fix 5 zile de ploaie și nori în cele 2 luni, copaci înfloriți, soare, cer albastru și un aer curat de munte.

Acestea în contrast cu sezonul ploios când poate ploua în fiecare zi pentru săpămâni întregi, țânțarii sunt mai numerosi și pot fi inundații, precum și în contrast cu sezonul uscat, când este atât insuportabil de cald dar și calitatea aerului scade considerabil datorită faptului că fermierii ard câmpurile de orez pentru a controla incendii mai mari. Astfel, de la sfârșitul lui februarie până prin aprilie nu este recomandat de vizitat Chiang Mai-ul și în general întreaga zonă, datorită aerului extrem de poluat și înnecăcios.

*Sezonul Arderilor este o problemă națională în Thailanda, care trimite anual sute de oameni în spital cu probleme respiratorii, și Guvernul încearcă fără succes să o combată de ani de zile (amenzi pentru fermierii care dau foc la câmpuri, recompense pentru cei care denunță fermierii, etc). Expații care locuiesc în Chiang Mai pleacă de obicei în sud în Sezonul Arderilor (Burning Season), însă localnicii nu sunt atât de privilegiați și pleacă eventual doar la spital...  

Lampioane și Anul Nou în 3 culturi

In Chiang Mai ne-am petrecut primul Crăciun și Revelion departe de familie și fără zăpadă. Fără brad, fără mâncare tradițională, fără colinde și fără multe alte obiceiuri frumoase pe care le iubim, mai ales când esti departe, însă ne-am avut unul pe altul și ne-a fost bine. Ne-am plimbat cu bicicletele închiriate prin oraș, prin parcuri și campusuri universitare, am sărbătorit Ajunul la o terasă pe malul râului, sub un copac colorat și înconjurați de torțe aprinse, iar trecerea în Anul Nou am făcut-o în centrul orașului, pe străzile pline de oameni care aprindeau și trimiteau lampioane către cer. Nu au fost alte tradiții, pentru că thailandezii nu sărbătoresc atunci, iar artificiile au fost interzise anul acesta din respect pentru moartea recentă a regelui.

Să privim sutele de lampioane luminoase înălțate pe cerul negru a fost însă unul din cele mai frumoase momente din toate călătoria noastră. Și un început de an magic, credem noi. 

Intre 28 si 29 ianuarie am sărbătorit Anul Nou Chinezesc, al Cocoșului de Foc. Fiind o comunitate destul de mare de imigranți chinezi sau etnici chinezi-tailandezi, au sărbătorit Anul Nou destul de tradițional, în cartierul chinezesc care este delimitat de o poartă mare. Străzile au fost împodobite cu sute de lampioane roșii, pentru noroc, magazinele și-au vopsit ușile în roșu, standurile de mâncare pe de o parte și alta a străzii au fost abundente în mâncăruri tradiționale, iar oamenii erau îmbrăcați în roșu (femeile sau copiii cu rochii de mătase roșie, bărbații cu un tricou roșu). Porțile de intrare în cartierul chinezesc au fost împodobite cu flori, templul chinezesc a primit ofrande (*flori, fructe, bani, betișoare de tămâie), a fost montată o scenă în centru iar muzica și masa au durat până târziu în noapte.

Noi am vizitat scurt cartierul, pentru că era foarte aglomerat, am încercat niste dumplings și un dulce numit “barba dragonului”, și apoi am citit mai multe despre tradițiile chineze de anul nou pe Internet. Cel mai important pentru chinezi de anul nou este ca familia să fie împreună, de aceea în această perioadă milioane de imigranți călătoresc înapoi spre casă. Curățenia generală este obligatorie și meticuloasă înainte de Anul nou, ușile și chiar ferestrele se vopsesc în roșu, pentru a speria Anul Nou, vizionat ca un monstru, iar noaptea familia mănâncă împreună, oferă copiilor niște pliculețe de hârtie roșie cu bani înăuntru, și stau  treji până dimineața uitându-se la TV sau jucând jocuri.

Anul Nou Thailandez, numit Songkran, se sărbătorește în aprilie, iar apa este elementul central. Pentru a marca trecerea în anul 2560, toți localnicii vor iesi pe străzi și se vor împroșca cu apă, semn de abundență și fertilitate. Noi nu l-am prins, însă cei de la Lipa Lipa povestesc despre cum l-au experimentat ei aici. 

Sanctuarul Elefanților

Al doilea cel mai frumos moment pe care l-am petrecut în Chiang Mai a fost vizita la Sanctuarul Elefanților, un parc imens în care elefanții sunt lăsați să trăiască și să umble liberi, așa cum orice animal are dreptul. Nu sprijinim exploatarea animalelor, în special în turism, de aceea vizita unei grădini zoologice, a unui spectacol cu animale ori angajarea într-un tur în care se includea călăritul elefanților au fost excluse din start, din principiu. Ne-am dorit însă să vedem elefanți și cea mai etică soluție a fost vizitarea (și sprijinirea prin plata biletului) acestui sanctuar.

Sanctuarul îngrijește peste 50 de elefanți salvați din grădini zoologice, din spectacole pentru turiști ori exploatați în industria lemnului, mulți dinre aceștia bătrâni ori traumatizați fizic ori psihic. Aceștia trăiesc liber într-un parc de câteva hectare, mănâncă toată ziua fructe și bambus, se spală în rau, fac băi de namol, se odihnesc la umbra copacilor și sunt îngrijiți de specialiști veterinari în functie de nevoi.

Fiecare elefant are un Mahout (dresorul și cel care are cea mai mare autoritatea asupra animalului), fiecare elefant din centru are câte o poveste tristă dar cu final fericit, pentru că sunt acolo. Am aflat despre practicile groaznice prin care aceste animale maiestuoase sunt “îmblânzite” (fenomen numit și zdrobirea spritului elefantului), despre munca la care sunt supuși zi de zi în industria turismului (călăriți ore întregi, zi de zi, de câte 2 turiști așezați pe un scaun de metal de 150 kg, obligați să “picteze”- cu unghia dresorului împinsă în urechea sensibilă, etc) ori exploatați în industria lemnului (cărând buștenii și materiale de pe munte, până își rup picioarele de multe ori). Să salvezi un elefant este costisitor, însă datorită fondurilor adunate de la turiștii responsabili, numeroase centre reușesc din ce în ce mai mult să ofere o viață demnă acestor animale, precum și să crească constientizarea și practica unui turism responsabil și etic față de toate ființele vii.

Ce ne-a plăcut nouă? Ei bine, i-am hrănit din mâna noastră cu pepeni și banane, i-am mângâiat cu blândețe,  i-am privit neintruziv cum s-au bălăcit în râu și apoi s-au acoperit de nămol (pentru a se proteja de soare cât și de bacterii), am admirat familiile care merg peste tot împreună ca un mic clan (in general femelele -> mama, surori, bunici, copii) și ne-am îndrăgostit iremediabil de micul elefănțel de doar 8 luni care aluneca stângaci în namol. 

Munți și junglă

Unul dintre motivele principale pentru care am ales Chiang Mai-ul este pentru că este un oraș înconjurat de natură, mai exact înconjurat de 5 parcuri naționale.

Noi am vizitat Parcul Doi Inthanon, în care se află cei mai înalți munți ai Thailandei și care fac parte din lanțul Himalaya. Priveliștea a fost superbă, hike-ul ne-a dus pe o cărare deasupra norilor, cascadele pe care le-am descoperit au fost spectaculoase iar pe drum ne-am bucurat de cireșii sakura înfloriți pe marginea șoselei.

Deasupra orașului se ridică muntele sfânt, Doi Suthep, pe vârful căruia a fost construit Templul Regelui. Legenda spune că un elefant alb s-a învârtit de 3 ori pe vârful muntelui, în locul în care acum este centrul templului și o stupa de aur. Astfel Regele a știut unde este locul sfânt pe care să construiască templul. Este ușor de ajuns cu un songtaew (taxi-uri rosii, gen Dacia Papuc în care încap înghesuiti 10 turisti de o dată), prin serpentine amețitoare, iar priveliștea deasupra orașului este demnă de orice efort. Coborând muntele de la Templu spre oraș, într-un efort de 2-3 ore urmând Cărarea Călugarilor (Monk Trail), am găsit faimoșii copaci binecuvântați de călugări. De o parte și de alta a cărării, unii copaci sunt legati cu panglici portocalii, semn că sunt binecuvântați de Budha și oricine îi va tăia va avea karma negativă toata viața. Mă întreb dacă ar functiona și la noi împotriva defrișărilor :p.

Biciclind vreo 15 de km spre nord, am ajuns la un lac între munți, numit Huay Tung Thao, un fel de Colibița de la noi (Cu diferența că este accesibilă pe bicicletă, pe piste superb amenajate printre munti și parcuri.). Pe acest lac sunt câteva restaurante locale, în care fiecare masă este o mini cabană de bambus pe piloni deasupra apei. Localnicii vin aici în weekenduri în special, pentru a se relaxa la un picnic, pentru a pescui ori a sta la camping.

Alti 16 km spre sud-estul orașului de această dată, am vizitat satul Bo Sang, unde se fabrică umbrele lucrate manual, din lemn de bambus si hartie din scoarta de copac, pictate manual. Tehnica am descoperit-o în acest filmuleț, satul fiind mai mult o piață de suveniruri pentru turiști. Chiar și așa, frumos meșteșug!

Temple, călugari și meditație

Chiang Mai este înțesat de Temple bogat decorate, le găsești în Centrul vechi la fiecare 200 m și peste tot în oraș. Templele sunt în general albe cu decorații aurii, tavanul ascutit, cu un Budha mare înăuntru și zeci de alte statuete mici, miros a tămâie și bețișoare parfumate și emană un sentiment de pace. Călugării budiști care locuiesc și practică în ele sunt o priveliște comună pe străzi, în robele lor portocalii, tunși zero și cu privirea mereu modestă. Dimineața și seara se aud incantațiile, iar la 6 dimineața călugării merg pe străzi cu boluri de lemn ori de metal, pentru a primi mâncare din donațiile oamenilor (alms).

Noi am fost la un curs gratuit de o oră jumătate de introducere în meditatie, într-un templu, unde esența practicii este trăitul în prezent. Sună simplu, dar nu e. Ideea de bază este să ne concentăam pe respirație, inhalare și exhalare, iar ori de câte ori mintea noastră fuge spre trecut ori spre viitor, să o aducem înapoi în present, la respirație. Să eliberăm mintea de orice gânduri, griji ori planuri, să ne concentrăm pe respiratie și pe a fi. Asta e toata teoria, restul ține de fiecare să practice. Meditația se poate face în 3 poziții de bază: în șezut cu picioarele încrucișate turcește, mergând (când ne concentrăm asupra pașilor pe care îi facem) ori culcat (fie pe spate fie pe o parte, cu capul sprijinit în cot).

Despre câteva principii ale budismului și modul de viață al călugărilor am scris aici. 

Mâncarea pe străzi, în piețe și restaurante

Din punct de vedere al mâncării, am fost din nou într-o locatițe privilegiată. Chiang Mai este considerat grădina de legume a Thailandei, deoarece Proiectul Regal al reginei a făcut posibilă cultivarea tuturor soiurilor de legume inclusiv cele europene. Piețele au fost mereu pline de zarzavaturi verzi și proaspete, roșii, castraveți, dovlecei, varză, etc, precum și de toate fructele posibile. Căpșunile au fost în plin sezon în ianuarie și fiind cultivate acolo, au fost proaspete și înmiresmate. Am mâncat mult mango și fructul pasiunii, noile mele pasiuni :p. Shake-uri proaspete făcute pe loc din orice combinații de fructe, se găsesc la toate tarabele din oraș. Mâncarea tradițională este ieftină și gustoasă, iar daca știi unde să te duci, nu atât de picantă cât să îți ardă gura. In general street food înseamnă frigărui și carne pe grătar, prea multe sosuri și prajeli pentru gustul nostru, dar dacă vrei să te așezi undeva la o masă, se poate mânca decent, în regim de restaurant, feluri tradiționale cu 2 $ de persoană. Nouă ne-au plăcut Pad Thai -ul (tăiței prăjiți cu soia, nuci și muguri de fasole), orezul prăjit cu legume, carne sau somon, supa de lapte de cocos cu ciuperci și Kao soi-ul (o supă cu tăiței, murături și carne).

Un ghid comprehensiv despre mâncarea în Thailanda a scris Elena de la tedoo.ro, aici. 

Oamenii - localnici și expați

Trebuie spus de la început că facem comparația cu Vietnamul și diferența este uriașă. Thailandezii sunt mult mai obișnuiți cu turiștii și chiar dezinteresați, nu prezentăm prea mare curiozitate. Nu vorbim de cei care lucreaza în turism ori comerț, unde interesul e altceva.

Thailandezii ni s-au părut cam ca europenii. Sunt educați și au un standard de viață ridicat (o anumită categorie, însă suficient de mare), sunt foarte ospitalieri dacă este cazul, te ajută cu drag dacă le soliciți ajutorul, zâmbesc și sunt politicoși (iubesc practica mâinilor împreunate), însă nu mi s-au părut calzi în mod excesiv. Păstrează o distanță respectuoasă, nu sunt curioși în mod excesiv și nici nu par că vor să lege conexiuni mai strânse, au viața lor și comunitatea lor de care par să fie mulțumiți. Spre deosebire de vietnamezi, care ni s-au părut mai calzi, mai curioși și cu un spațiu personal mult mai mic.

Se cunoaște că sunt mult mai obișnuiți cu turiștii și cu expații americani în special dar nu numai, de care Thailanda și Chiang Mai sunt pline de zeci de ani. Fiecare cu diverse experiențe. Spre deosebire de Vietnam, aici este foarte greu să te angajezi ca strain, profesori de engleză primesc doar nativi și în special americani, plata în școli este modică, viza este mai scurtă și mai complicat de prelungit, amenzile mai usturătoare (*de la amenzi de circulație, lipsa permisului internațional pt scuter, la amenzi pt lucru în afara vizei de turist, lucruri care rar se întâmplă în Vietnam de exemplu). Expații care vin însă cu un venit independent din afară (nomazii digitali ori pensionarii americani și vest europeni) trăiesc extrem de bine: o casă cu etaj, grădină și piscină poate costa până la 200 $/luna dacă o închiriezi pe o perioadă mai lungă de un an, transportul și mâncarea sunt ieftine dar la standarde vestice, străzile sunt minunate, iar serviciile accesibile și cu prețuri ok, vremea în general bună tot anul și nici nu contează dacă ai aer condiționat peste tot. Nu e de mirare că atât de mulți străini vin pentru a se stabili aici, unde își permit un stil de viață mai sănătos decât în țara de origine. 

Noi am ieșit la un prânz cu familia gazdei noastre, Pancika, și am petrecut câteva ore foarte plăcute discutând despre culturile și țările din care venim fiecare. Am descoperit cu surprindere că thailandezii se confruntă cam cu aceleași probleme ca și românii: tinerii își găsesc cu greu de lucru după facultate, deși sunt mulți care au studii superioare, și se îndatorează în credite pe viață pentru a-și putea cumpăra o casă și o mașină. Lucrează multe ore pe zi și 6 zile pe săptamana, depinde de slujba. Cele mai bune slujbe sunt cele de la stat, iar categoriile sociale sunt împărțite în bogați și săraci, diferența făcând-o în general educația și job-ul. Există un sistem public de educație, însă cei care își permit își dau copiii la școli private. La fel și cu sănătatea. Condițiile în sistemul privat de educație, sănătate, blocuri de locuințe sau infrastructură sunt superioare, asemănătoare Europei de Vest sau Statelor Unite. Până la urmă, sunt finanțate de expații de acolo. Prețurile sunt însă jumătate ca în Europa, pentru condiții de lux, fapt ce atrage mulți străini. Există corupție foarte multă, însă se vorbește despre asta mai puțin deschis, datorită regimului.

Au 9 triburi etnice în satele din munți, în special imigranți din Burma ori Laos, dar și Vietnam ori China. Imigranții au cea mai grea viață în țară, pentru că nu au prea multe drepturi și nici educație, iar statutul lor social este unul dezavantajat. Multe triburi etnice sunt în prezent sate pentru turiști, care vin în valuri să vadă tribul Karen de exemplu, femeile cu gâtul alungit de inele. Noi nu am vizitat niciunul cât am fost acolo, rămâne pe altă dată.

Thailanda, supranumită Țara Zâmbetelor, și în special Chiang Mai, ne-au primit cu eleganță și prietenie, și nu putem fi decât recunoscători pentru timpul prețios petrecut acolo.

Khop khun Kha! (multumesc)