"Insula Zeilor", Bali

Unul din primele lucruri pe care este imposibil să nu le observi odată ajuns în Bali sunt micile coșulețe din frunze de palmier, umplute cu flori de diferite culori, orez și un bețișor de tămâie fumegândă, așezate pe trotuare în fața fiecărei porți. Ofrande. Trebuie să fii atent să nu calci peste ele, în timp ce îți plimbi privirea pe deasupra porților sculptate în piatră, care îngrădesc casele tradiționale și Templele din interior.

Fiecare familie balineză stă la casă și are un Templu al Familiei în curte, alături de casă, clădirea de baie și pavilionul pentru evenimente speciale (înmormântări, nunți). Sunt peste 10000 de temple în toată insula din acest motiv, asta fără a număra Templele publice din sate și regiuni strategice, destinate credincioșilor din întreaga insulă. In fiecare dimineață și seară, balinezii depun micile coșulețe ca ofrandă pe piedestalul negru ca un mic altar, precum și în fața porții. Dimineața, e pentru a începe ziua cu bine, cu zeul alături. Seara, este pentru a mulțumi pentru ziua avută. Străzile, deși sparte și cu trotuare sporadice, sunt pline de flori colorate și miros a tămâie parfumată. Cel mai frumos mirositor loc din toată Asia, pentru mine. J . 

Noi am stat 2 săptămâni în casa unei familii balineze din Canggu, un vechi sat pescăresc transformat acum într-un fel de mecca a surferilor australieni și a expaților. Dar deși Canggu nu mai păstrează un foarte mare iz localnic, datorită numărului preponderent de expați față de localnici, rămâne una din locațiile care nu au fost încă înghițite complet de resorturi, vile private și restaurante europene. Este mai mult populat de surferi și călători low-budget, care stau mai mult timp pe insulă, mulți dintre ei nomazi digitali. Nouă personal aspectul ăsta nu prea ne-a plăcut, nu ne-am conectat noi la mișcarea de surfer ziua – petrecăreț noaptea și am încercat să găsim mai mult din spiritul localnic, pe care l-am simțit mai puternic în Ubud, cel de-al doilea oraș în care am stat.

Să locuim la homestay-ul familiei lui Putu din Canggu a fost însă perfect. Mama, tatăl, bunica și cei 2 copii (de 12-15 ani) locuiau într-o clădire, iar cele 2 camere pentru oaspeți erau în clădirea alăturată, într-o casă tradițională. Ne întâlneam însă în curte și vedeam zi de zi cum bunica pregătește ofrandele pentru a le vinde în piață, cum dis-de-dimineață membrii familiei pun ofrande în templu, cum mănâncă împreună seara orez cu carne sau legume în pavilionul de vară, cum dorm în același pavilion în cele mai calde ore ale amiezii.

In zilele de sărbătoare credincioșii merg la templul din sat, unde se adună toți localnicii, în costumele tradiționale : femei și bărbați trebuie să poarte sarong (fustă lungă dreaptă, înfășurată în jurul taliei, cămașă sau bluză albă (poate fi și colorată pt femei) cu mâneci lungi, eșarfă în jurul mijlocului, iar bărbații poartă pe cap o eșarfă de lățimea frunții. Femeile poartă pe cap coșurile cu ofrande, fructe, flori, platouri de mâncare, pe care le duc la templu. 

de la stanga la dreapta: bunica familiei din Canggu, lucrând la ofrande; casă tradițională balineză; sculpturi decorative în piatră, decorații aurite ale ușilor și ferestrelor din lemn; pavilionul destinat ceremoniilor; poarta de intrare în Templul Familiei; pavilion din curtea cazării noastre din Ubud. 

sursa: iexplore.com -  costume balineze pt mers la templu

Templele sunt simple dar detaliat ornamentate în același timp. Nu sunt simple ca templele din lemn din Vietnam sau Taiwan, dar nici atât de sclipicioase ca templele thailandeze. In niciun caz nu ni s-au părut asemănătoare cu templele indiene pe care le-am văzut în Malayesia, deși țin tot de cultura hindusă. Se spune că templele balineze sunt unice în lume, că le poți găsi doar în Bali. 

Sunt construite din piatră și lemn, și au doar câteva culori principale: templele sunt construite din piatră neagră iar pereții caselor sau portilor sunt portocaliu-cărămizii; detaliile sculptate sunt în piatră gri; coloanele pentru altare și acoperișurile de paie, țuguiate și suprapuse, sunt de culoare neagră, simple, uneori învelite într-un material alb cu galben, care simbolizează sfințenie. Porțile templelor sunt din piatră neagră, înălțate spre cer.  Ușile de la porți sau de la case sunt de lemn pictat in roșu și decorat cu auriu. Pagodele sunt din lemn negru cu acoperișuri din paie suprapuse unele peste altele. Sună complicat când descriu, însă mie mi-a transmis mereu multă simplitate, cumva toate combinațiile astea se îmbină discret și armonios. Balinezii nu își îngroapă morții, ci îi încinerează. Cenușa este aruncată în mare și o mică parte din ea este păstrată în templul familiei. 

Turiștii nu au voie în temple, cel puțin nu fără a purta întreg costumul tradițional balinez. In unele temple deschise publicului se poate intra în anumite regiuni, dacă porți sarong (inclusiv bărbații) și ai umerii și mâinile acoperite (femeile).

Noi am vizitat 3 temple din cele 7 faimoase de pe insulă, și de departe cel care ne-a vrăjit este Templul Besakih, supranumit și Templul-mamă. Este cel mai mare templu de pe insulă și este loc de pelerinaj pentru toți hindușii din Bali și inclusiv Jakarta. Templul mi s-a părut ireal, cu muntele aflat în spate, cu scările care păreau să urce spre cer, cu pacea emanată din mișcările lente ale oamenilor și din parfumul ofrandelor.  Ca să ajungi acolo ai nevoie de transport și cîteva ore dedicate activității, însă merită cu prisosință. Fotografiile de mai jos rămân pt mine frescă a ce am simțit că înseamnă adevăratul Bali. 

Templul Tanah Lot este faimos pentru că este construit pe o stâncă în mijlocul valurilor, accesul la templu fiind condiționat de fluxul sau refluxul mării. In Templu nu pot ajunge efectiv decât cei ce slujesc acolo, deci turiștii oricum îl privesc de afară, ceea ce mi se pare perfect ok. Sunt mai multe temple în acel complex de stânci și locuri de venerație, nouă ne-a plăcut mai degrabă Templul Batu Bolong de exemplu, pe stânca vecină Tanah Lot-ului. Priveliștea e superbă datorită stâncilor și valurilor care se sparg dramatic de ele, iar apusul e unul din momentele cele mai vânate. 

Si în sfârșit, Templul din Pădurea Maimuțelor, m-a impresionat mai mult datorită junglei copleșitoare care se îmbină atât de simbiotic cu construcțiile de piatră, ca în filmele acelea în care eroii descoperă orașe secrete adânc îngropate în păduri luxuriante. Este un loc anume, se numește Izvorul Sfânt, unde sunt niște poduri de piatră peste un râu, acoperite efectiv de niște rădăcini aeriene uriașe, care se întind ca funii într-o pânză de păianjen enormă. Acolo e locul meu preferat din tot Sanctuarul, unde simți că te poți transporta efectiv într-o lume magică, dintr-un timp imperceptibil.

PS: Maimuțele nu mă prea impresionează, mă feresc de ele pentru că le știu hoațe, dar în rest sunt ca niște pisici cu prea multă energie. După ce le vezi o dată, e suficient, dar e de notat că Sanctuarul le îngrijește și este un loc în care se pot dezvolta în siguranță și semi-libertate.

Activități pe insulă

Fiind atât de puternic exploatat turistic, Bali oferă o miriadă de activități, care mai de care mai diverse, pentru toate gusturile: de la resorturile all inclusive pe plaje cu apă albastră, la lecții de surfing, snorkelling, scubadiving, excursii de urcat pe munți și înotat sub cascade, rafting, vizite la  terase de orez, vizite la temple, cursuri de gătit, și desigur lecții de yoga, meditație, retreaturi pentru curățări spirituale și fizice (cu ceaiuri și sucuri verzi de exemplu), cursuri de pictură ori sculptură de la faimoșii artiști din Ubud, și cam tot ce îți mai poți închipui că ar avea legătură cu mișcarea new-age.

Ce am făcut noi memorabil?

Am vizitat Terasele de orez de la Tegallalong, alături de o prietenă foarte foarte dragă, am inspirat tot verdele ăla strălucitor, apoi am degustat 8 feluri de cafea și 8 feluri de ceai, la o cafenea specializată în cafeaua Luwak (cea în care boabele trec întâi prin stomacul unui animal ca o vulpe neagră –civeta de palmier sau pisica indoneziană, cum traduce Wikipedia pe Asian Civet), despre a cărui proces de fabricație am aflat mai multe.  Nu e atât de dezgustător precum pare, și sunt multe spălări pe acolo ;)). Ca un necunosctor de cafea, eu una n-am simțit mare diferență, dar nu mă credeți pe cuvânt. Mi-au plăcut însă ceaiurile din coji de mangosteen, din șofran și cel din rosella. Si priveliștea. Si compania, mai ales. 

Am închiriat o mașină pentru o zi și am mers la Muntele Batur, care este un vulcan încă activ. Nu l-am urcat, ci l-am admirat de pe terasa unui restaurant cu vedere perfectă către un lac splendid. Satul se numește Kintamani și a rămas unul din locurile iconice pentru noi din Bali. Templul Besakih, despre care am menționat mai sus, a fost vizitat în aceeași zi. 

In altă zi, am închiriat un scuter și ne-am pus inima la încercare pe drumurile balineze, pentru a vizita Templul Tanah Lot, despre care am povestit mai sus. Tot acolo, am văzut un dans tradițional, dansul Kechak, un fel de piesă de dans și teatru care prezintă o legendă din Ramayana. Mersul cu scuterul a fost o experiență în sine pentru noi, pe care am evitat-o cu îndârjire în Vietnam și Thailanda, dar de care n-am avut cum să scăpăm aici, unde nu sunt autobuze, taxi-urile au preturi exorbitante si Uber-ul nu funcționează. Când nu e trafic și nebunie, e o plăcere să te plimbi pe străduțele mici dintre lanurile de orez. Sunt lanuri de orez peste tot, în diferite stagii: fie verde, fie înnecat în apă, fie auriu și gata de recoltat. Să te plimbi printre lanuri și câmpuri, doar tu pe un scuter sau tu pe  bicicletă, îți dă o senzație de libertate și de euforie de care este greu să te saturi. Sigur, cam 10% din timp nu e trafic și nebunie J). 

Surf am încercat să învăț singură și recunosc că am fost mai mult pe sub val decât pe el. Dar am încercat, e mai greu decât pare. Poate mai încerc vreodată, însă nu mi-am descoperit nicio pasiune acolo. In plus, plajele bune de surf nu sunt prea bune pentru cei non-surferi, sunt valuri mărișoare, apa e neclară, nisipul e cam gri, în apă sunt pietre și stânci. Plaja din Canggu este însă plină de surferi, și a fost pentru noi o experiență nouă să vedem un loc atât de animat într-o activitate care pare exotică pentru noi. Valurile uriașe au fost oferite din grația măriei sale, Oceanul Indian.  

A doua oară când am închiriat o mașină cu șofer (cam singurul mod să te deplasezi dacă nu vrei să mergi cu scuterul ore întregi ori să plătești taxi-uri exorbitante), am fost la o plajă vulcanică, cu nisip negru, ca să facem snorkeling. Plaja se numește Amed. Am văzut Grădina de Corali pe sub apă și zeci de pești colorați și dungați cum numai prin acvarii sau filme mai văzusem. Noi nu avem aparat de pozat pe sub apă, ca să punem ceva fotografii aici, însă experiența în sine mie mi s-a părut fenomenală, cu siguranță aș mai face-o de mii de ori, să văd razele soarelui de sub apă, albastrul acela translucid și viața marină atât de bogată în jurul meu. 

Cele 4 zile petrecute în Ubud, faimosul sat al artiștilor din munți, au fost iarăși fermecătoare. Am simțit acolo mult mai puternic spiritul local și probabil acel Bali despre care citisem. Deși este plin de turiști și de expați, se îmbină armonios cu localnicii, ni s-a părut foarte diferit de Canggu, mult mai încântător. Ubud este faimos pentru două lucruri: arta (picturi, sculpturi, haine, obiecte decorative, lumânări, etc, care se vând în Piață sau la magazinele care încadrează străzile. Ubud este înconjurat de sate de artiști locali, specializați pe anumite meșteșuguri) și yoga . Parte din tradiția hindusă, yoga și veganismul au devenit populare și în părțile mai vestice ale lumii de câțiva ani, iar datorită filmului nu atât de reușit dar faimos, *Eat, Pray, Love*, Bali s-a dezvoltat într-o mecca a yoghinilor și a celor care caută treziri spirituale. In Ubud sunt multe centre de yoga, dintre care cel mai faimos este Yoga Barn. Oferă peste 15 feluri de cursuri care includ mai multe tipuri de yoga, meditație, respirație, terapia prin dans, prin sunete, etc. Mai mult decât yoga și practici spirituale, Ubud este plin de restaurante vegane, care oferă o paletă diversă și gustoasă de feluri vegetariene și vegane, sucuri și smoothieuri de fructe și legume, sunt multe spații destinate celor care vin să facă cure de vindecare cu sucuri, etc. Eu am mers la un curs de introducere in yoga la Yoga Barn și recunosc că mi-a plăcut mult atmosfera de acolo, liniștea, zen-ul. Pe lângă asta, atât mie cât și lui Alex ne-au plăcut smoothieurile și sucurile din fructe, pe care le-am descoperit la un Warung de pe strada noastră. (Warung = restaurant local), în special cel combinație de soursop și fructul dragonului.

In final, Bali mi-a plăcut foarte mult, am simțit acolo și liniște și pace și uimire în fața frumuseții simple a naturii și a oamenilor. Mă așteptam să fie turistic și în multe aspecte a fost, l-am simțit mai mult ca o destinație de vacanță decât de locuit, însă spre încântarea mea, nu m-a împiedicat să mă bucur de farmecul său și să-i descopăr frumusețile. Cred că depinde de fiecare pe ce vrea să se concentreze. M-aș întoarce acolo, în Ubud sau în anumite locuri un pic în afara resorturilor mari sau a zonelor cu prea mulți expați (recunosc, australienii nu m-au cucerit), dar cu siguranță m-aș întoarce, pentru liniștea și verdele strălucitor, pentru parfumul străzilor, pentru fructe și pentru oamenii modești și calzi pe care i-am descoperit în localnici.